Sec și la obiect: au salvat un om căzut într-un canal!


 La ceasul la care, probabil, unii dintre noi dormeam… În timp ce alții poate se gândeau că urmează ziua de luni, cea mai grea a săptămânii…
La miez de noapte, carevasăzică, pompierii de la Detașamentul Vălenii de Munte au fost solicitați să intervină pentru salvarea unei  persoane căzute într-un canal, la o adâncime de aproximativ 10 metri.
S-a întâmplat în jurul orei 00.00 a nopții de 2 spre 3 mai.
Miez de noapte, cumpănă de viață…
Atunci când salvatorii prahoveni au fost alertați că în zona Ritănești a orașului Vălenii de Munte, o persoană a căzut într-un canal.
„La locul indicat – informează plutonier Andreia Ursachi, purtător de cuvânt al ISU Prahova – au fost moblizate o autospecială de stingere și, în sprijin, o ambulanță din cadrul SAJ Prahova.
Odată sosite la fața locului, forțele de intervenție au constatat ca era vorba despre un bărbat în vârstă de aproximativ 48 ani, conștient și cooperant, procedând de îndată la formarea dispozitivului pentru extragerea victimei. După ce a fost scos, bărbatul a fost preluat de echipajul Ambulanței și transportat la spital pentru investigații și îngrijiri medicale de specialitate”. 
La vremea la care, unii dintre noi, probabil dormeau, „niște oameni” – nu le știm numele – salvau o viață.
Atât! Un „atât” de mult…