Nu poţi să aştepţi gesturi mari de la oameni cu suflete mici. În schimb, despre salvatorii de la ISU Prahova, ce poţi să mai zici, când luptă patru ore – aţi citit bine, patru! – pentru salvarea unui ieduţ.
Cum au stat lucrurile, informează ISU Prahova: „În această dimineață, în jurul orei 07:20, un localnic din orașul Vălenii de Munte s-a prezentat la sediul detașamentului din același oraș și i-a rugat pe pompierii aflați în tura de serviciu să îl ajute deoarece unul din animalele sale, un ied, a căzut încă de seara trecută într-o canalizare dezafectată și nu a reușit în niciun chip să îl ajute să iasă.
Salvatorii nu au stat pe gânduri, au anunțat imediat dispeceratul ISU Prahova cu privire la intervenția ce avea să aibă loc și au pornit către strada Berevoiești, unde iedul aștepta să fie salvat.
Au urmat 4 ore de efort susținut al pompierilor, alături de cei veniți în sprijin, pentru salvarea animalului, care era extrem de înspăimântat, riscând ca în scurt timp să ajungă la epuizare.
Au fost săpate peste 5 gropi pentru a putea ajunge la ied, pe o suprafață de aproximativ 50 mp. În cele din urmă, eforturile au avut rezultat și au reușit să îl extragă. A fost predat proprietarului, este sănătos și s-a întors la turma din care făcea parte.
Felicitări colegilor care au înțeles că orice viață are preț și că niciun efort nu este prea mare atunci când binele primează. Mulțumiri Primăriei Gura Vitioarei care a venit în sprijin cu excavatorul.”
Alte cuvinte nu-şi mai au rostul!
(Foto, ISU Prahova)