Muzeul Cinegetic Posada participă alături de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva la cea de-a treia ediție a evenimentului ,,Zilele Sf. Eustațiu – patronul vânătorilor români” care se desfăşoară în acest weekend la Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București.
„Expozitia se desfășoară într-un spațiu deosebit, cu puternic accent silvic, fiind vorba despre o cabană forestieră construită în anul 1946, pe Valea Doftanei, în județul Prahova, aparținând fostului I.F.E.T. (Întreprindere Forestieră de Exploatare şi Transport- n.n.), spun reprezentanţii muzeului prahovean.
Înainte de deschiderea evenimentului, tot Romsilva anunţase că pe parcursul expoziţiei (16 şi 17 septembrie 2023) urmează a se desfăşura cel mai mare concurs de tras cu arcul dedicat femeilor vânător, precum şi o expoziţie canină. Totodată, copiii urmau să ia parte la activităţi specifice vânătorii, cum ar fi tirul cu arcul, simulator de tir de vânătoare cu arma, precum şi la activităţi conexe vânătorii din domeniul artistic, meşteşugăresc tradiţional şi gastronomic.
(Galerie foto, Muzeul Cinegetic Posada)



