Sfinte Ilie, e târziu! Modernitatea sună a pustiu

Cred că suntem la vremea când icoanele vremurilor de ieri au căpătat chipul şi asemănarea lumii de azi. Sfântul Ilie, de exemplu, şi-a actualizat şi el poza de profil. Îl găsiţi pe Facebook. Apare lângă un nuc, alături de un tun, o dronă gata de survol, o antenă 4G şi o rachetă sol-sol.
L-am întrebat într-o zi în care viitura urii mătura totu-n cale:
– A ploua mai este apanajul dumitale?
-S-a dus vremea mea, fiule! Au trecut timpurile în care ateii spuneau că a ploua este ceva impersonal, iar credincioşii, că este apanajul Celui de Sus. Iar exclusivitatea, pe 20 ale lui Iulie, n-o mai am eu. Alţii fac azi „ploile”, alţii trag sforile…
M-a mirat seninătatea cu care se dezicea de el.
– Şi în general, aşa, ploaia care nu-ţi mai aparţine le va potopi pe toate?
– Dimpotrivă! Ploile voastre sapă în inimi adânc. Vorbele-tunet rănesc şi mai rău. Fulgerele vă-ntunecă minţile.
Mda – am gândit – au şi sfinţii răbdarea lor. Până când ajung la concluzia că este ceva firesc să capete chipul şi asemănarea oamenilor.
Plouă. Intru să mă adăpostesc într-o biserică. Nu sunt credincios, nu sunt ateu. Sunt doar eu.
Icoanele sunt la locul lor. E şi Sfântul Ilie.
– Ştii, suntem prieteni pe Facebook. Acolo apari altfel!, încerc să-njgeb un dialog.
Niciun răspuns. Icoanele sunt întoarse cu faţa la perete.Este şi asta o formă de protest, gândesc. Şi ies.
O „babă bătrână” – mai bătrână decât pleonasmul în care lumea îşi scaldă marasmul – îmi dă de pomană ploaie cu soare.
– Ia, maică, mană! Şi să mai ştii că icoanele nu protestează. Şi-au întors faţa să se roage pentru noi.
Mă conectez la Facebook. Nici urmă de Sfântul Ilie.
Pe profiul lui de Facebook apar, mai nou, multe cioate de nuc, multe drone, multe rachete sol-sol şi nămol.
Şi e târziu. Modernitatea sună a pustiu.