Din cauza ploșnițelor, Biblioteca Națională a României se închide mai devreme!

Numai mâine nu-i poimâine, când Biblioteca Națională a României se va închide. Adică începând de luni, 17 iulie 2023…
Motivul este explicat chiar de instituția de cultură, într-un comunicat postat pe Facebook:
„Dragi prieteni şi utilizatori ai Bibliotecii Naţionale,
Recent am depistat pe unele banchete de la parterul clădirii, în aria care deserveşte publicul, anumite insecte parazite (ploşniţe), drept care cu neplăcere vă anunţăm că vom închide Biblioteca Naţională cu două săptămâni mai devreme decât planificaserăm – adică începând de luni, 17 iulie a.c.
În mod normal, în acest an Biblioteca Naţională urma să fie închisă în perioada 31 iulie – 3 septembrie pentru dezinsecţie, igienizare şi reorganizarea spaţiilor destinate publicului. Dar această situaţie neprevăzută ne-a obligat să devansăm acest termen.
Aşadar, din 17 iulie a.c. #BiblioNatio va fi închisă pentru public (angajaţii Bibliotecii îşi vor continua programul obişnuit).
Să sperăm că ne vom revedea fără alte probleme în ziua de luni 4 septembrie – în sălile de lectură, în spaţiile libere, la expoziţiile şi conferinţele Bibliotecii Naţionale a României!”