A fost odată, ca niciodată, o „Trecere la nivel cu calea ferată”. Icoană-ntr-un altar s-o pui, la închinat. Sau la închiriat. Ori la mezat.
Unii chiar au luat-o. Nu de nevastă! Nici s-o pună-n cui. Şmecherii i-au luat haltele, băieţii deştepţi – gările.
Nu puţini îi făceau curte, da’ biata avea „cununiile legate”. Aşa i-a zis o ghicitoare: „Maică, eşti bună cât poţi servi interesele unuia, altuia…”.
Subţirică la mijloc, frumuşică foc! Claxonau şoferii de şapte ori când treceau pe lângă ea. Sau peste…
În urmă cu vreo douăj’ de ani, un tirist a întors pe linia continuă, s-o mai vadă o dată. I-a luat permisul un poliţist care avea „bucurii” la ea.
Ce ţi-e şi cu gelozia asta!
„Trecerea la nivel cu calea ferată” avea să devină chiar subiectul unui film. În rolul figuranţilor – noi. Regia: Studiourile – birourile din Bruxelles. Pelicula se numeşte „De ce-a rămas nemăritată «Trecerea la nivel cu calea ferată»”.
Unii, care despică firu-n patru la televizor, au zis că Anna Karenina şi-a pus capăt zilelor chiar pe şina care străbate România drept în inimă. Şi c-ar urmări-o un blestem pe chestia asta.
În fine, critici sunt mulţi, patrioţi şi mai mulţi. Peţitori?
Păi, cum a zis ţiganca: „Maică, eşti bună cât poţi servi interesele unuia, altuia…”.
Sau unora, altora!