Mâine, între orele 12:00-15:00, pe Esplanada Palatului Culturii din Ploiești, va avea loc cea de-a doua ediţie a evenimentului „Împreună pentru siguranța copiilor”, organizat de către poliţia, jandarameria şi pompierii prahoveni. ” Invităm toți copiii, însoțiți de părinți, bunici sau profesori, să se bucure alături de noi într-o lume de poveste, plină de culoare și voie bună. Pentru a sărbători Ziua Internațională a Copilului așa cum se cuvine, cei mici vor avea parte de supereroi, facepainting și ateliere de creație și, bineînțeles, vor avea ocazia să îi cunoască pe cei care îmbracă uniformele de pompieri, polițiști și jandarmi. Evenimentul se va derula sub genericul unui proiect de suflet, intitulat <<Împreună pentru siguranța copiilor>>”, menţionează, într-un comunicat de presă, reprezentanţii celor trei instituţii prahovene.
Arhive etichete: Jandarmi
Jandarmeria la înălţime – competiţie câştigată de prahoveni
„Escaladă perete pe stâncă”… ” Traversare şi coborâre în rapel”… „Deplasare în teren cu ajutorul dispozitivului GPS, pentru căutarea unei persoane aflate în dificultate” … „Verificarea cunoştinţelor medicale”…
Acestea au fost probele susţinute în zilele de 25 şi 26 mai de către participanţii la a IX-a ediţie a Cupei „Jandarmeria la înălţime”, desfăşurată la Centrul Montan Sinaia, la care au participat 15 echipe din cadrul unităţilor Jandarmeriei Române, precum şi o formaţie a Batalionului 21 de Vânători de Munte- Predeal. Iar cei mai buni dintre cei buni au fost jandarmii montani din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Prahova, care s-au clasat pe ce mai înaltă treaptă a podumui de premiere. Locul doi a fost ocupat de Batalionul 21 Vânători de Munte Predeal, iar pe treapta a treia a podiumului au urcat reprezentanţii jandarmeriei din Neamţ. Echipa prahoveană i-a avut în componenţă pe plutonier adjutant șef Hogea Mihai, plutonier major Tudor Alin și sergent major Banciu Ioan, se menţionează într-un comunicat al IJJ Prahova.
Surse foto: IJJ Prahova şi Centrul Montan Sinaia
Depunerea candidaturilor pentru admiterea la şcolile de jandarmi
Precizări ale jandarmeriei prahovene privind depunerea candidaturilor pentru admiterea la şcolile de profil Într-un recent comunicat de presă, Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Prahova a revenit cu noi detalii privind recrutarea de candidați pentru participarea la concursul de admitere în școlile de subofițeri jandarmi. Potrivit documentului amintit, „
700 de locuri au fost scoase la concursul de admitere în școlile militare de subofițeri ale Jandarmeriei Române, sesiunea aprilie-iunie 2023, respectiv: 350 locuri la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani; 350 locuri la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni. Data limită pentru depunerea cererilor de înscriere pentru concurs este 5 mai 2023, , la adresa
de e-mail resurse.umane@jandarmeriaprahova.ro, iar 15 mai 2023 – data limită pentru depunerea dosarului în volum complet, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova, situat în municipiul Ploiești, strada Gheorghe Grigore Cantacuzino, nr. 257, de luni până vineri, între orele 08.00-16.00.
Toate informațiile referitoare la condițiile de recrutare, conținutul dosarului, desfășurarea probelor de concurs cât și modele de documente, le puteți obține prin scanarea codului QR din imagine sau accesând www.jandarmeriaprahova.ro, secțiunea Cariera/Anunturi admiteri, cât și pe site-urile instituțiilor de învățământ www.scoaladragasani.ro, respectiv www.jandarmeriafalticeni.ro.”
Relaţii suplimentare se pot obţine:
la sediul IJJ, de luni până vineri, între orele 08-16;
-la tel. 0244.406.412, de luni până vineri, între orele 08-16.