Mai rotund decât un vis împlinit a fost Hora Unirii a unor copii, azi, când au trecut mai cu grabă al nopții hotar spre 24 Ianuarie. Și s-a-ntâmplat la Apostolache – Prahova. Spre un mâine care înseamnă nu doar Ziua Unirii, ci și gândul la niște vremuri mai bune. Sau la un timp de care ne desparte… Poate soarta? Poate o istorie zbuciumată sau mai degrabă croită după asemănarea noastră, a oamenilor mari? Că poate și noi am pus normalității hotar. Cu sau fără voie, cine știe? Este posibil ca unii dintre acești copii prinși în Hora Unirii de azi pentru un mâine mai bun, să aibă părinții plecați „la muncă”, în străinătate. Poate pe amândoi, poate numai pe unul… Nu știm! Știe, cu siguranță, Mihail Bratu, primarul comunei Apostolache. Și poate că o mână întinsă de edil, prins în Hora Unirii, a suplinit un pic dorul unui copil. Iar dacă acest lucru s-a-ntâmplat, nimic n-a fost în zadar. Pentru că rotund este visul ce-l poartă țara asta. Fiindcă prea mult ține dorul, pentru că prea ades ziua de ieri este un copy-paste nefericit al celei de alaltăieri.
„Ginta nobilă latină/Și-adună copii ei”. Și s-au strâns. La Apostolache și pe terenul de fotbal, și în curtea școlii din localitate, și la primărie. Și-au răspuns prezent prof. Liliana Vlăduță, cu momente artistice. Și primarul Mihail Bratu. Și-au dat concursul, ca totul să fie ok, cadrele didactice Otilia Pîrvu, Nicoleta Jipa, Lixandru Alexandra, Mihaela Oprea, Liliana Cristea, printre care și alte nume pe care le cunoaște numai prof. Simion Pelmuș, directorul Școlii Gimnaziale Apostolache. Pentru că numai așa, prin „Hai să dăm mână cu mână!”, birui-vor gândul elevii. Și pentru ei, și pentru noi. Că Istoria o ia prea des razna. Că s-a tot repetat; fie tragic, fie derizoriu. Dar mai e cazul să stea și-n banca ei. Dar va veni timpul și când oamenii vor fi deasupra vremurilor. Să nu mai aibă dreptate mereu cronicarul unor vremi aspre. Să vină și timpul lui Moș Ion Roată, încă o dată. Că ne-au îmbătrânit prea devreme sufletele.
Rotundă a fost Ziua Unirii de azi pentru mâine la Apostolache- Prahova!
Mergeam prin pădure cu tatăl lui Labiş. Căpătase o oarecare încredere în mine şi, învăţător fiindu-mi, mă luase cu el să-mi arate traseul pe care l-a urmat „un prinţ din Levant, îndrăgind vânătoarea”. Prin inimă neagră de ţară pe cale să dispară, treceam. Îmi povestea că are probleme cu fi-su. – Se visează poet. Eu îl vreau vânător. – Unde vine Levantul?, l-am întrebat, durându-mă în cot de problemele lui. Levantul, copile, este o ţară – imaginară. Levant – România îi spune exact. Hai s-aruncăm o privire la codrul de aramă.
Stau şi mă întreb: Ce gândeşte învăţătorul meu? Se-adună nori. Cred că o să ningă cu fulgi de argint. Nu-mi convine. „O, cum aş vrea să nu mai vină…” La zăpadă fac referire…. – Se aud paşi!, îi spun cu glas tremurând domnului Labiş. – Stai liniştit, e un poştaş! O căprioară se uită mirată la noi. O fi plângând, mi-am zis, de mila domnului învăţător care nu se înţelege cu fiul. În sfârşit, poştaşul ajunge. – „În tolbă avea multe scrisori. Şi cupoane de pensii. D-aia mergea aşa greu”, poate gândiţi. Nu! Avea motofierăstraie Stihl. Era poştaş avangardist. Ne-a explicat amândurora că Drujba – adică Prietenia – s-a dus de mult timp pe Apa Sâmbetei în Levantul – România. – Sunt Stihluri care rad tot. Am şi instrucţiuni de folosire a lor”. Tatăl lui Labiş le citeşte. Poştaşul îmi dă pe furiş o telegramă, pe care scrie: „Nu fi-su a tras. Nu el a omorât Căprioara. Alţii sunt criminalii!”.
Ningea sau ploua? Habar n-am! Ştiu doar că seceta uscase cam tot ce mai înseamnă normalitate în Levant – România. Pe umeri, învăţătorul Eugen Labiş ducea umbra Căprioarei. Şi azi, Nicolae este student la Facultatea de Silvicultură, Braşov. De peste 30 de ani, vă daţi seama? Că pică mereu la o materie: „Vânătoare”. Ziarele locale scriu că nu-i plac mistreţii cu colţii de fier, lupii îmbrăcaţi în blană de oaie… Fauna Levantului – României. Acelaşi poştaş îmi mai trimite o telegramă. Acelaşi mesaj: – Nu el a tras. Nu el a omorât Căprioara. Alţii sunt criminalii!
În funcție de cursul valutar, am zice. În funcție de fiecare bugetar afectat de ordonanța „trenuleț”, ne fie cu iertare! Deci, la fel și ursul. Sau aidoma și cu ursulețul. Că vremurile nu-s de pluș. Că-i greu la urcuș cu… Cu nu dăm nume, că azi scriem despre urs, la urma urmei. Deci mitul că ar sta în hibernare – de zici că-i sub control judiciar în pădure – nu are acoperire. Așadar, Muzeul Cinegetic Posada ne informează că urșii nu hibernează complet, așa cum s-ar putea crede! „În realitate, ei intră într-o stare de semi-hibernare, cunoscută sub numele de «toropeală de iarnă»”. La fel și cu angajații. Aidoma și cu patronii. Un fel de moțăială. Că-n vremea de azi, la căpătâiul țării, „Lumânări de ceară țin în mână urșii”.
„Lupii suflă-n focul stânelor pustii?”. Adică al satelor, acolo unde veșnicii sunt îngropate de oameni? Cam, da! Ca să nu mai dăm vina pe tineretul ce-și ia lumea-n cap… Și să nu facem Acarul Păun din tehnologii! În perioada asta, de nici da, nici nu – așa a fost ianuarie mereu; o lună a ezitărilor – și urșii își reduc semnificativ activitatea și metabolismul, dar nu dorm continuu! Și ei, precum oamenii! Ultimii, de grija lui mâine. Tot urșii – iertați repetiția, dar dacă n-au prea mai dat iama prin gospodării, e cazul să le-acordăm atenția cuvenită din vară – pot ieși din vizuina lor în zilele mai calde pentru a se hidrata sau dacă sunt deranjați. La fel și bugetarii, aidoma și pensionarii. Tot așa și managerii. Decât „dacă sunt deranjați”. Poate mai puțin IT-iștii. (Poate, nu sigur!) „Așadar, nu vorbim despre o «hibernare» completă, ci despre o perioadă de odihnă activă, în care urșii economisesc energie până la venirea primăverii”, ni se mai explică de către reprezentanții muzeului sus-menționat. Iar noi, fără voie, am extrapolat: o perioadă în care unii nu văd pădurea de copaci. Sau cum începe să miște, ca-n Regele Lear. Nu simt cum stă-n joc de glezne numitul Crivăț, care va bate și-n luna lui Cuptor, la o adică.
Suntem în luna ianuarie, seniori! Iar țara-ursoiacă, uneori e ca o umbră. „Alte ori ca o ceață”…
Mariana DĂSCĂLACHE-NIŢICĂ Cu sau fără voie – dar sigur datorită vocaţiei – despre pictura lui Dragoş Botezat se poate spune că este o altfel de „insinuare” a talentului în artă. Tocmai de aceea, o paralelă între matematicianul poet Ion Barbu şi artistul artist nu este deloc forţată. Drept argument în cele scrise mai sus sunt cuvintele criticului Ana Amelia Dincă atunci când afirmă că „Dragoș Botezat acționează detaliului, eviscerându-l în antiteza dintre lumină și umbră, dintre linie și culoare,dintre impresia de bidimensional și tridimensional”. Fiindcă, printre altele, pictura înseamnă linii, spaţii şi … Şi de celelalte „detalii” se ocupă „cei chemaţi” să dea viaţă culorii. De asemenea, vă puteţi convinge de talentul artistului la Galeria de Artă Ploieşti, în perioada 23 ianuarie – 4 februarie. Vernisajul expoziţiei, curatoriată de Ana Amelia Dincă, va avea loc joi, 23 ianuarie 2025 la ora 17.00.
„Artistul reinvestighează amănuntul prin tușe și prin desenul atent și sigur, inserate în toate structurile reprezentate, acestea fiind ponderate de mici enclave de culoare, tratate în suprafețe puternic pigmentate, prin care caută secretele pierdute ale formei. Scenografia imagistică a lui Dragoș Botezat ne vorbește despre un tehnician al picturii, cu o paletă cromatică elaborată, încercând să își diversifice căutările în orizontul stilului care îl definește”, mai afirmă Ana Amelia Dincă. Ceea ce duce privitorul cu gândul la un altfel de „Joc Secund” al lui Ion Barbu.
Absolvent al Universității de Arte București, Facultatea de Arte Plastice, secția Pictură, Dragoş Botezat a studiat cu artiști de renume, precum Gheorghe Anghel, Marian Zidaru, Florin Mitroi și Florin Ciubotaru, fiind membru titular al Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala de Pictură București. Dintre numeroasele expoziţii personale, amintim: „Irumperi” – Căminul Artei București, aprilie 2024; „Paradisiac”, Biblioteca Județeană „Alexandru Odobescu”, Călărași; „Coexistențe”, Centrul Cultural „Ionel Perlea”, Galeria Arcadia, Slobozia; „Rooftop of Bucharest”, București, Teatrul Elisabeta; Expunere în spațiul Kvala Restaurant, București; „Pattern Paris”, Galeria Kube Musette, București, pictură; la Galeria Pavel Șușară – Colony Art, pictură; „Piknik”; Galerie Zeitzone din Berlin, pictură; în spațiul Finans Bank, București, pictură; la French Village – Sofitel, București; în spațiul Unicredit Leasing-Office, Grand Hotel Marriott București; „Traiectorii” la Galeria Colțea București; „Hiperhomogenic” la Clubul Micul Print, București, pictură.
Participările la expoziţii de grup nu sunt deloc puţine, scriem succint: „Inspiring Europe”, Bruxelles, la Comisia Europeană, pictură și acuarelă; „Salonul Național de Artă Contemporană”, SNAC 2023, ediția a V-a, București, UNA Galery în cadrul Combinatului Fondului Plastic; Salonul Național de Artă Vizuală – „Mirabilis Hortus in omni tempore”, ediția a III-a, organizat de Asociația Culturală Artessentia, în clădirea Centrului Cultural Apollonia; „Sărbătoarea Breslei – ziua breslei artiștilor plastici”, expoziție aniversara 30 ani, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, București; Bienala Internațională de Artă „Ion Andreescu”, ediția a XIV-a, Galeriile de Artă „Ion Andreescu”, Buzău; Salonul Național de Arte Vizuale „Interferențe”, ediția a XII-a, Galeriile de Artă „Ștefan Luchian”, Botoșani; „Peisaje, suflet și culoare”.
Premii: Premiul pentru originalitate pentru standul Romantic Travel la Târgul Național de Turism; Premiul pentru design pentru standul Romantic Travel la Târgul Național de Turism; Nominalizare la Bienala Națională de Grafică „Constantin Găvenea”, ediția a III-a, Muzeul de Artă Tulcea; Nominalizare & Tabără de Creație, oferite de către Muzeul de Artă Constanța în cadrul Bienalei de Artă; Atelier de creație „Octav Doicescu”, bursă oferită de Association France Roumanie ART(AFRA); „Lucian Grigorescu”, bursă pentru desen oferită de Universitatea de Arte București; Călătorie de studiu la Veneția, oferită de Universitatea de Arte București. De asemenea, artistul are şi lucrări donate: Parlamentul României; Alfa Bank București; Muzeul de Artă Constanța; Centrul Cultural „Ionel Perlea”- Ialomița; Lucrări în colecții private din România, Franța, Suedia, Olanda, Belgia, SUA.
Doar ți s-a spus, cu subiect și predicat: „Eminescu n-a existat”. Deci, ce rost își au vorbele-astea: „Nu credeam să-nvăț a muri vreodată”? Iar nouă? Păi ni s-a explicat că „a existat numai o țară frumoasă”. Deci, totul la trecut, Poete! Pentru tine, prezentul nu există. Cât despre al nostru, „era pe când nu s-a văzut, azi îl vedem dar nu e”. Apropo, se presupune că ai zis despre țară: „La trecutu-ți mare, mare viitor!”. Care, Maestre? Că pân’ „la steaua care a răsărit/e-o cale atât de lungă”. Iar noi îi ziceam cândva „luminița de la capătul tunelului”.
A mai zis cineva – Shakespeare sau Dumneavoastră -, de parcă ar avea importanță amănuntul ăsta: „Vreme trece, vreme vine”. Aici aveți dreptate: „Trecut-au anii ca nori lungi pe șesuri”. Chiar puteți dovedi cu probe: un nefericit – Tudor Vianu – repetă ca o moară stricată: „Aștept să treacă nedreptatea”. Și tot așteaptă! Iar dacă nu știai, află că stă cu chirie-ntr-o gară unde nu-i nici urmă de cale ferată. Că-n „țara lui lui lerui ler/ Nu-i nici cânt, nici drum de fier/Numai ramură de gând”.
Deci, să ne-mparți, azi, „în două cete, în smintiți și în mișei”, e cam greu. Nu mai știi care-s unii, care-s alții. A, firește, se vor găsi avocați din oficiu care să-ți ia apărarea. Să pledeze: Vai, azi e ziua lui Eminescu!”. Asta pentru „lacrimile pietrelor înduioșate”. Și ale statuilor tale, care nu râd și nu plâng niciodată.. Iar pe măsură ce „vreme trece, vreme vine”, nouă nu ne mai e dor nici de noi. De-așa vremi ne-nvrednicirăm…
„Eminescu n-a existat”. Sigur! Nu știu alții ce cred, dar unii sunt convinși că a fost creat de Inteligența Artificială. Că prea-i nepământean versul ăsta: „în cuibar rotind de ape, peste care luna zace”. Pe „acest tânăr cu ochii mari,/Cât istoria noastră”, niciodată, probabil, nu l-am meritat.
I-a patra zi când mă trezesc cu faţa la cearceaf. Şi când mă uit la calendar, m-apucă jalea. Mai sunt vreo trei luni până la Paşte. O iau pe trotuar, zâmbesc amar la gândul că s-a dus minivacanţa. Mă doare capul, deci intru-n prima farmacie care-mi iese-n cale. În fine, coada cât casa. În sfârşit, toţi pensionarii lumii n-au altceva de făcut decât să-mi obtureze drumul spre ghişeu. Ajung la farmacistă şi nu-i înţeleg zâmbetul când îi cer „Remedii naturiste pentru zile triste”. N-are. Şi pune fondanta pe zilele-astea triste: „Încercaţi cu ceai de sunătoare!”. Mă doare capul şi mai tare.
Un fost Pom de Crăciun stă stingher în drum. M-apucă nervii. „De ce tăiaţi pădurile mă? Ai? Să le vindeţi austriecilor, las’ că vă ştiu eu!”. La semafor, fireşte, e culoarea roşie. I-aud pe câţiva tineri cum se vaită că au examen, că n-au parcurs materia… „Să picaţi toţi, mă! Că eu, la vârsta voastră rupeam cartea, nu alta. Da’ voi, toată ziua pe telefoane!”. Îmi zdrăngăne şi mie smartphonul. Era un mesaj întârziat: „La mulţi ani! Pupici”. Păi să nu mi se pună piticii pe creier? Ba, da! Că un „Hristos a Înviat!” nu putea să scrie. Să simt şi eu că vin alte zile libere.
Ajung la serviciu. Mi se pare mie sau şefului i-au mai apărut câteva fire albe pe scăfârlie? „Nu ţi se pare!”, îmi ghiceşte gândul una de care cândva, fusesem, „în limbă”. Da’ n-a fost să fie. Adică a fost pentru ea, că s-a măritat cu un fotbalist. De-atunci plătesc acatiste să retrogradeze…. Nu vă spun cine. Gagica dezleagă integrame, eu mă uit pe geam, doar oi vedea vreun ţânţar. Semn de primăvară, nu? Nu, că n-apare! Final de ars gazul la serviciu. În drum spre casă, aud o capră behăind ca apucată. Apoi se spânzură. La fel şi în curtea vecinului; bocete c-a mierlit-o a treia capră de la-nceputul anului. Ei, aşa da! Încep să redevin normal. Mă bucur chiar vechile noastre mentalităţi-tradiţii nu dispar!
Mâine, aşadar, voi fi mai optimist. Se-apropie Postul Paştelui, când vom fi mai buni. Deci, timpul trece, trece… Şi şeful meu cheleşte! Şi fosta-mi iubire îmbătrâneşte. Nu ştiu dumneavoastră, dar eu mă cred nemuritor. Şi păstrător al tradiţiilor noastre milenare: Să moară cât mai multe capre! „Remedii naturiste pentru zile triste”, nimic altceva!
Și-asta e Ianuarie! Undrea, cum se zice-n țara asta. Sau se zicea, cândva. Că d-aia încep s-„aud cum latră câinii, la luna altui cer”. Uhuhu-nceput de an! Vodă șade pe divan. „Cele rele să se spele, cele bune să se-adune”? Zău așa, ce glumă bună! „Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii și Irozii”.
Pleacă, pleacă, bufniță! Că tu ne-ai adus „în ceaun cu apă vie/nărăviții în curvie”. Viața noastră… „Viața noastră ce-ați făcut cu ea?”. Nu ești „Corbul” lui Poe, nu ne-amăgi. Măcar pe el îl puteam întreba: „Spune-mi ce mai știi de noi?”. Chiar dacă „răspunsul, prieteni, e vânare de vânt”… Pleacă buhă și colindă „toate vămile pustii”, dar p-aici să nu mai vii!
Azi-noapte, cu un bun simţ pe care lumea întreagă nu l-a avut şi nu-l va avea vrodată, Constelaţia Orion s-a retras de pe cer. I-a făcut loc, discret, Galaxiei Ionilor. Şi Perseidele au mers la ofiţerul stării civile, schimbându-şi numele în Ioanide. Au făcut cale-ntoarsă din august, când sunt în zaua lor, să se bucure de ziua asta, cu cifra 7. Bietele Ioanide, credule. De regulă, în ţara asta se spune Nea Ion. Nu domnul Ion. Se zice Tanti Ioana! Nu doamna Ioana. Poate că-i mai bine aşa, la vremea când mândria şi trufia îmbracă straie poleite de domn sau doamnă. Nea Ion pe care îl ştiu eu nu are vârstă. Nici Tanti Ioana. Ocupaţia unuia era, cândva, să sufle în lumânările din policandru, când flacăra agoniza în biserici. Sau mănăstirile unde ceara poartă şi-acum – mai ales acum! – urmele genunchilor plecaţi. Tradiţia este ca Sfântul Ion să stingă luminile Sărbătorilor de Iarnă. Ironia va face, probabil, ca tot el să fie şi ultimul care va stinge lumina într-o ţară aflată în joc de glezne. Că vremea ei, nu a lui Ion, este Anapoda.
Tanti Ioana avea grijă să măture podelele şcolilor – altarele luminilor – şi-apoi să le dea cu petrosin. Aşa au rămas în memoria mea, şi-a multora, Nea Ionii şi Tanti Ioanele vieţilor noastre deşarte, de care ani-întuneric, încet, dar sigur, încep să ne despartă. Noaptea trecută, cu un bun-simţ ce nu îşi găseşte deloc loc în lumea asta, Constelaţia Orion s-a retras discret de pe cer. A cedat locul Galaxiei Ionilor: „Poftiţi, vă rog! Luaţi loc!”. S-au aşezat uimiţi de o aşa onoare. Mulţi dintre ei, cum spuneam, nu sunt domni. Sunt doar bieţi Nea Ioni. La ceas de dimineaţă, Perseidele au ieşit bucuroase de la ghişeul ofiţerului de stare civilă, fluturând cărţi de identitate cu CNP-uri terestre. Iar zorii murmurau: „Sărut-mâna, Ioanide!”. Sunt bietele Ioanide-Ioane, care, aşa cum le ştim mulţi dintre noi, au încă basmale în cap. Ioane pe care îmbroboditele doamne ale vremurilor de azi nu dau prea mulţi bani.
Se-apropie ceasul în care Galaxia Orion îşi reia locul pe cer. Coboară şi sărbătoriţii zilei de azi în pătrăţelul lor. Expiră şi cărţile de identitate ale Perseidelor întoarse din drum. Bună seara, Nea Ioane! Sărut-mâna, Tanti Ioana! Şi „La mulţi ani !” La mulţi ani, în ţara urmelor genunchilor plecaţi !
Poveştile de-odinioară au luat forma și asemănarea vremurilor pe care mulţi dintre noi le vor trăi prin ţară. Ideea principală: „Vai de noi!”. Căproaica a fost odinioară mamă exemplară. Doar ştiţi refrenul: „Trei iezi, cucuieţi/Open the door, mă băieţi!”. Traducere, pentru cine nu ştie limba lui Shakespeare: open the door = deschideţi uşa. Pe măsură ce lumea evolua, s-au emancipat şi animalele-astea. (Scuzaţi, dar era mai naşpa dacă le zicem dobitoace!). S-au emancipat, în sensul că într-o zi capra a devenit Căproaică, iar ţapul – Căproi. (Ooof, surioară! Ooof, biată ţară!)
Ca să nu mai îmbârligăm povestea, mergem pe ideea că azi sunt două specimene: Căproaica şi Căproiul. Zgârcit din fire și făr’ de lecuire în aburire de nație, Căproiul tatuat – să pară bărbat, nu de alta – îngheață salarii, fură bonuri de masă și cam trei sferturi din Programul Prima Casă. Căproaica – adică sor’-sa, numită și Guvernoaica – Zgripțuroaica – dă de pomană pe la biserici câte-o lumânare aprinsă! Da’ fără colivă, fără colac, fără nimic. Nici măcar un covrig! Iezii, cuminţi, zic Bogdaproste! Că nu-i așa? Parcă mai mult contează liniştea… Bașca gherla aia de lumânare aprinsă, pentru care nu plătesc taxă. Încă! Într-una din zile, na, belea! Un ied-votant a văzut Guvernoaica cocoțată pe casă. Altul, din satul vecin, a crezut c-a luat-o pe arătură. N-o luase: Căproiul – turbatul lipea pe-un stâlp ceva pe care scria „Atenție, taxă pe el!”.
Și uite-așa, vor trece și Boboteaza, și Sfântu’ John, se va mări și ziua, vine și „primăvara, mama noastră, ies urzicile pe coastă”. Dar berzele, ne pare rău, nu se mai întorc în ţară. Nu de alta, dar pe stâlpi, în cuibul lor, vor sta Căproiul tatuat și Guvernoaica Zgripțuroaica. Deci, și unul și alta să trăiască! Să ne-amintească că trăim în miezul unui ev aprins/fierbinte, că stăm ca pe jar… Că doamna Căproaică şi domnul Căproi au fost şi sunt stăpânii acestui neam. Obligaţiile iezilor-votanţi? Să zică „Săr’-mâna!” pentru zecimile şi sutimile de speranţă pe care specimenele le vând ca la piaţă.
Votanţi-cucuieţi, uşa să le-o descuieţi! Că ei vă dau stimulente câte-o lumânare aprinsă… Și viaţă trăită-n procente. (Ooof, surioară! Ooof, biată țară!)
Nu suntem noi în măsură să criticăm, doar constatăm: până în dimineața zilei de azi, 29 decembrie, salvamontiștii din Sinaia au fost solicitați să intervină în 11 cazuri! Nu criticăm fiindcă nu știm cum erau îmbrăcați/ încălțați turiștii. Sau pe unde s-au aventurat. Cunoaștem doar avertizările oamenilor care se ocupă de siguranța lor. A le-nșira iar, aici, nu-și are sensul. O face Salvamont ori de câte ori este cazul. Și, bineînteles, intervine fie că-i zi de sărbătoare sau nu, fie că-i zi sau noapte.
Cităm, așadar, din postarea Salvamont – Dispeceratul Național: „Zi extrem de grea pentru salvamontiștii din întreaga țară solicitați să intervină la un număr foarte mare de evenimente montane, un record nedorit al acestui început de sezon de iarnă. În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor, astfel: 16 apeluri pentru Salvamont Lupeni; 14 apeluri pentru Salvamont Maramureș; 12 apeluri pentru Salvamont Prahova; 11 apeluri pentru Salvamont Sinaia; 10 apeluri pentru Salvamont Voineasa; 10 apeluri pentru Salvamont Sibiu; 9 apeluri pentru Salvamont Municipiul Brașov; 8 apeluri pentru Salvamont Caraș Severin – Muntele Mic; 8 apeluri pentru Salvamont Predeal; 7 apeluri pentru Salvamont Suceava; 5 apeluri pentru Salvamont Neamț; 5 apeluri pentru Salvamont Harghita; 4 apeluri pentru Salvamont Cluj; 3 apeluri pentru Salvamont Gorj; 3 apeluri pentru Salvamont Mureș; 3 apeluri pentru Salvamont Vatra Dornei; un apel pentru Salvamont Caraș Severin – Semenic; un apel pentru Salvamont Județul Brașov; un 1 apel pentru Salvamont Bihor”. În urma intervențiilor, se mai precizează în aceeași informare, „au fost salvate 132 persoane, 53 dintre acestea fiind predate Serviciului de Ambulanță sau SMURD pentru transport la spital. S-au mai primit 59 apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană”. Zi extrem de grea pentru salvamontiștii din întreaga țară. Și noi care știam că-n „August fierbinte” sunt cele mai mule incidente nedorite pe munte! Așa că, cel puțin până azi, parcă ar fi fost „August din decembrie”…
(Foto cu caracter reprezentativ, Salvamont România)
