Atâta iubire de ţară, atâtea lacrimi vărsate pentru dragoste de neam, atâtea berze chioare care să plângă n-a cunoscut ţara asta la nicio revoluţie, la nicio răzmeriţă, ce s-o mai lălăim! 
Atât de mult au plâns unii, că le-a secat apa din cristalin. Şi-ar mai vrea să bocească după – adică pentru – glia strămoşească, dar nu mai au cum. 
Aşa că, în întâmpinarea patriotismului mioritic – miorlăitic a venit fabrica de lacrimi, colţ cu aia de împachetat fum, vizavi de ailaltă, de tuns ouă.

Obiect de activitate: producerea  de Sprayuri „party-hot”.
Întrebat cum l-a pălit denumirea asta, investitorul străin ne-a declarat în exclusivitate, printre hohote de râs:
„Păi, m-am inspirat din denumirea rachetelor Patriot. Dar, pentru a nu  încălca legislaţia din branşă, m-am apucat de reciclat conserve de orice tip. În ele se toarnă zeamă de ceapă amestecată cu apă, apoi se căpăcesc. Un meşter tablagiu le modelează, le pune şi dispozitiv de pulverizare de la foste sifoane şi gata!”. 

La întrebarea de ce „party”, interlocutorul nostru ne-a declarat:
„Studiile mi-au întărit convingerea că patriotismul în ţara dumneavoastră e  ca un fel de party, cum zice tineretul. Să mă explic: Petrecere cu lacrimi de Ziua Naţională, party din dragoste de ţară la televizor, chermeze patriotice la proteste…”
La nedumerirea de ce „hot”, răspunsul a fost: 
„Păi, după cum vede şi orbul, prognoza arată că patriotismul în spaţiul carpatico-danubiano-pontic e-n urcare, cu un maxim în zilele alea, de 4 și 18 mai. Chiar stă să dea pe-afară. De aici şi «hot»”. 

Vizavi de teama femeilor revoluţionar party-hotice că le-ar putea strica fardul, investitorul a ţinut să le liniştească:
„Conserva-spray nu dăunează; în zeama de ceapă este pus cu eprubeta un coagulant care face lacrima să stea lipită pe faţă ca timbrul de scrisoare,  fără să strice frumuseţea la doamne şi la domnişoare”.
Dacă au sau n-au voie copiii să folosească Sprayul „Party-hot”, răspunsul a fost: „Chiar e indicat. Iniţierea în dragostea de ţară la dumneavoastră se face din fragedă pruncie. În caz contrar, riscaţi multe”.

Ultima întrebare a fost, firește, care-s alea?
Răspuns: „Perpetuarea politicienilor care vă trombonesc. Astfel de specii trebuie ocrotite. Altfel, ar mai dăinui neamul românesc?”.   
Și-atunci, m-am apropiat de pietre. Și-am urlat!

Zadarnic ne mirăm noi de ce atâţia oameni din mediul rural – dar şi din ăla urban – candidează la prezidenţiale.
Fiindcă, vorba cuiva, „Dumneavoastră nu cunoaşteţi ţăranul român”. Şi motivele ăluia de la oraş! Pentru că ei au vrut să fie gospodari, dar ceva – nu se ştie ce – pluteşte pe bolta ţării şi-i împiedică să-şi ducă la capăt vocaţia.
Iar, acum, dezvoltăm:

Un partid şi-a trimis pe cel mai harnic dintre cotizanţi la sapă. Asta din urmă a luat-o la sănătoasa. Şi nu-i legendă, pentru că mulţi au văzut unelte fugind mâncând pământul. Sau muşcând asfaltul. Lăsând în urma lor, ce credeţi? Mape!
Un altul, care avea aspiratorul stricat, a vrut să se antreneze pentru la toamnă, când s-aude melodia aia cu „Adio, pică frunza!”.
A vrut să ia deci o mătură – de drug, cum se zice pe la ţară –, dar a rămas la stadiul de intenţie.
Că şi-a luat zborul. Mătura!
Fenomenul a fost pus de literaţi pe seama lui Marin Sorescu. Că doar el a zis: „Aş vrea să fac cât mai multe mături să zboare singure”. Iar visul i s-a împlinit!

Un independent a pus mâna pe coasă şi-a plecat pe deal. Cu noapte-n cap, deci harnic băiat.
Doar că atunci când a vrut să lase-n urma lui prima pală de fân cosit, a auzit din văzduh întrebarea reproş: „Ce simte firul ierbii, când coasa e vecină?”.
Şi-atunci, a lăcrimat de milă. Apoi, s-a tras la umbră şi-a adormit.

O gospodină a avut, de asemenea, parte, de o experienţă terifiantă. Rezumăm: a vrut să facă curat prin casă pân-n Paște. Când colo, ce-a văzut într-un colț de odaie: „Un elefant se legăna/ Pe o pânză de păianjen/ Iar el văzând/Că pânza nu se rupe/ A mai chemat un elefant. Doi…”.
Deci, s-a gândit că n-ar strica să se bage şi ea ca musca-n lapte, poate, poate ajunge să se bată cu pliciul, de plictiseală, pe la Cotroceni.
D-aia nu trebuie să ne mirăm de câţi candidaţi pe metru pătrat sunt și vor fi când vor da în pârg cireşele de mai.
Scriem și, firește, votăm, „Nişte ţărani” sau, după caz, orăşeni, cu gândul la pus mâna pe treabă.
Da’ n-au unelte. Doar sentimente…

Am zice şi „patriotice”, dar ne apucă râsul! Sau plânsul…

Niciodată să nu crezi că perioada 15 martie -15 aprilie delimitează strict aşa-numita Lună a Plantării Arborilor.
Ea este, forţând şi nu prea nota, trecută în calendarul silvicultural doar ca să fie. Nu de alta, dar de regulă – şi îndeosebi mai la şes – se fură startul campaniei de împăduriri de primăvară. Lucru bun, de altfel!
Iar de la o vreme, cam aşa stau lucrurile şi prin Jandarmerie.
Se împlinesc, la data de 3 aprilie, 175 de ani de la înfiinţarea acestei arme? Fireşte!
Doar că oamenii îmbrăcaţi în bleu-jandarm au furat la rându-le startul marcării acestei zilei (cum scriam, 3 aprilie) prin ceea ce în jargonul militar se numeşte „activităţi premergătoare”.
La obiect: Angajaţi ai jandarmeriei prahovene, în colaborare cu reprezentanţi ai Ocolului Silvic Ploieşti, au plantat marţi peste 400 de puieţi forestieri în zona Gherghiţa.
Ce specii? Păi, stejar, că vorba ceea…
Cam atât despre o activitate despre care se vorbeşte cam timp de-o lună. Că după aceea vin alte lucrări, asta este o altă poveste.
Deocamdată, am „raportat” o veste-poveste cu jandarmi şi stejari…