Mariana DĂSCĂLACHE-NIŢICĂ
Oriunde ne-am duce, indiferent cât de departe am fi, întotdeauna ne întoarcem acasă. „La vatră”, cum s-ar spune.
Şi nu este necesară neapărat prezenţa noastră fizică, cât gândurile, sau ideile ori trăirile. Iar în cazul artiştilor – scrisul, sculptura, desenul etc.
Astfel stau lucrurile şi cu Mihai Teodorescu, artistul ploieştean care are drept sursă de inspiraţie, în afara talentului nativ, „orașul construit deasupra materiei prime pe care o arde”, adică Ploieştiul.
Deloc întâmplător, deci, titlul expoziţiei ce va avea loc în perioada 4 – 16 septembrie, la Galeria de Artă Ploieşti: „Vatra neagră”.
Doar că am adăuga că este o vatră ce prinde culoare şi căldură datorită emoţiilor lui Mihai Teodorescu. Acestea fiind căutarea de sine, identificarea propriului eu în mulţime, păstrarea, în ultimă instanţă, a matricei care îşi pune amprenta pe lucrările artistului.
De altfel, în lucrările sale, după cum bine remarcă criticul Alma Sammel, curatoarea expoziției, al cărei vernisaj va avea loc vineri, 4 septembrie, la ora 17.00, „artistul urmărește flacăra orașului în care artistul s-a născut, Ploiești. În expoziție, focul apare ca entități. Unul este senzorial: căldura unui grup, a unei memorii, a unor povești”.
Poveşti la care suntem invitaţi să le vedem, să le filtrăm prin retina individualităţii noastre, conştienţi fiind, totodată, că aparţinem unei colectivităţi, unei mentalităţi sau unei tradiţii. Toate acestea însemnând, în fapt, o întoarcere la sine, şi, implicit la locurile care şi-au lăsat amprenta într-un cotlon din memoria noastră, pentru a o re-descoperi vizitând expoziţia artistului ploieştean Mihai Teodorescu.
Aceasta putând însemna pentru ploieşteni în special, „Vatra neagră” de acasă.
