Marius Frăţilă: „evadare” din propriul eu, scurt popas la Galeria de Artă Ploiești


Mariana DĂSCĂLACHE-NIȚICĂ
Există oameni care nu pot accepta rigorile unei societăți. Sunt artiști, precum Marius Frățilă, care  încercă – poate aidoma lui Sisif – să urce  existența și arta lor dincolo de canoane.
Lucrările lui Marius Frățilă  îl reprezintă și ne sugerează, uneori refuzul de a se înregimenta în cotidianul firesc, iar pe de alta, de a face parte din acesta din urmă.
Departe de a fi ezitant, artistul, prin însăși titlul expoziției – „Psihic dinamic” – ce va avea loc la Galeria de Artă Ploiești ne relevă o căutare a echilibrului între sine și lume. Marius Frățilă are „remușcări”, are frământări că nu nu poate ține ritmul cu „lumea”, dar și mulțumirea că se poate regăsi în ea, fără a fi anihilat ca individ. De altfel, chiar criticul de artă Ana Amalia Dincă relevă faptul că „anularea  identității și absorbția ei în dinamica socială este un punct de cotitură în arta lui Marius Frățilă, «Psihic dinamic» reușind să cadențeze prin intermediul portretului fără detalii faciale, ritmica existențială a artistului, generată de lumea în care trăiește”.

Punctul de cotitură al lui Marius Frățilă poate însemna, uneori și un „moment de ruptură temporar”, câtă vreme artistul în și prin lucrările sale de pictură ni se destăinuie parțial. Oarecum „rebel”,  artistul își permite luxul de a nu-i păsa de ceea ce cred contemporanii săi despre arta pe care o promovează. Aceasta nu înseamnă, însă, nicidecum sfidare, ci detașare și, în mod deosebit, căutare. De unde și titlul expoziției: „Psihic dinamic”. Un psihic sau o conștiință care se frământă. Un om care nu dă ocazia altora să pătrundă în lumea sa interioară, decât prin creații.

„Vibrația identității sale ne este transmisă prin sugestia unei forme geometrice primare, cercul, niciodată complet desenat, marcând dorința artistului de a se apropia de perfecțiune”, mai spune Amalia Dincă. Cercul incomplet este așadar „portița” prin care iese din sine și se integrează într-un grup, într-un mediu pentru ca mai apoi, să se retragă în sine, la propriile căutări/frământări. Ceea ce face Marius Frățilă prin arta și mai ales prin căutările sale este ezitarea firească a omului de azi, care își caută refugiul în propriul eu. Doar că în cazul de față, acest „eu” înseamnă  efortul de a se adapta unei lumi pe care uneori o simte ca fiind a sa, alteori – nu!

Despre artist și lupta cu sine puteți afla vizitând expoziția de la Galeria de Artă Ploiești, în perioada 10-19 august 2026. Introducerea în lumea artistului va fi făcută de către criticul de artă Ana Amalia Dincă, odată cu vernisajul din data de 10 august, începând cu ora 17.00.

Practic, oevadare” din propriul eu, un scurt popas la Galeria de Artă Ploiești.