Apostolache/Prahova: Sub fruntea noastră poate-i noapte, în ochii lor se face zi

E prea frumos când într-o şcoală asculţi versurile lui George Ţărnea. Nu-i încă târziu „să-mpărtăşim aceeaşi taină” cu a copiiilor de la o instituţie de învăţământ precum Şcoala Gimnazială Apostolache – Prahova.
Este prea sec a spune pune că acolo a avut loc „Cercul pedagogic al diriginţilor de la şcoli de pe Valea Cricovului”.
Şi poate că e şi o greşeală în titlul de mai sus. „Sub frunţile noastre”, ar trebui scris. Rămâne să ne corecteze directorul Şcolii Gimnaziale Apostolache, prof. Simion Pelmuş.

Sau dacă este ca „Eminescu să ne judece”, atunci să amintim că „Glossa” poetului naţional nu le-a fost deloc străină.
Deci, „Toate-s vechi şi nouă toate”. Şi la Apostolache – Prahova, şi prin alte instituţii de învăţământ. Fiindcă nicicând nu vom crede în povestea cu drobul de sare, adaptată azi la modul „Vai, în ziua de azi nu se mai face carte”.
În Creangă, da!
Pentru că a fost prea frumos într-o zi de vineri, 27 martie 2026, să nu-ţi rămână-n gând cum au cântat corurile de elevi despre primăvară.
Ei, copiii, primăvara vieţii. Ei, elevii, roua dimineţilor şi vremurilor normale, aşezate, în care nu avem decât o singură alternativă: aceea de a crede. Sau de a contamina cu optimism prea multul rău al zilei de azi.
Fiindcă aşa se cade a spune mereu:„Ajungă-i zilei răutatea ei!

Pentru că mărturie stau cuvintele prof. Viorica Mincu, de la Liceul Valea Călugărească: „Astăzi am asistat la o activitate de suflet! Mulţumim colegei noastre (n.n. – prof. Otilia Pârvu) şi întregului colectiv, alături de dl. director (prof. Simion Pelmuş -n.n.)! S-a dat dovadă de armonie, calm şi creativitate pe parcursul întregii activităţi! Felicitări!”

Vineri, 27 martie a fost frumos şi bine la Apostolache- Prahova. Şi nicidecum rău, şi nicidecum răutate, cât timp Cercul Pedagogic cu tema „Educaţia prin tehnologie sau tehnologia prin educaţie” – responsabil prof. Otilia Elena Pîrvu, referatul fiind susţinut de către prof. Alexandra Lixandru .
Cerc pedagogic transformat într-o lecţie despre ce înseamnă implicare, vocaţie de dascăl.
„Educaţia prin tehnologie sau tehnologia prin educaţie?”… Un fel de „A fi sau a nu fi” încrezător că deşi sub fruntea noastră, poate-i noapte…”.

În ochii lor, de copii, se face zi!