Mariana DĂSCĂLACHE-NIȚICĂ
Cât timp mai sunt încă oameni și instituții – precum Primăria Ploiești și nu numai – care își aduc aminte de „Poetul Necuvintelor”, nu credem că Nichita Stănescu s-ar supăra dacă i-am parafraza cuvintele.
Atâta vreme cât, să presupunem, Poetul ar afla că la Galeria de Artă Ploiești va avea loc joi, 19 martie 2026, la ora 17, vernisajul expoziției Filialei Ploiești a U.A.P.R., „Nichita Stănescu – OMAGIU” -, probabil că ar întreba: „Spune-mi, dacă aș zăbovi un pic la Galeria de Artă Ploiești, ai veni să mă vezi?”.
În fapt, să îl vedem pe Nichita prin lucrările celor 35 de artiști care îi vor aduce omagiul cuvenit prin tehnici de ulei/pânză, acrilic/pânză, sculptură, modelaj și grafică.
Toate acestea fiind, după cum afirmă Liliana Marin, președintele Filialei Ploiești a UAPR, „poeme vizuale prin care se ascultă cu ochii și se privește cu inima”.
Așadar, poeme într-un poem numit Nichita Stănescu, ce reunesc sub același acoperiș expresii plastice diverse de la pictură și sculptură, la grafică și arte decorative. În fiecare lucrare expusă, amprenta personală a artistului este evidentă însă de toți, împărtășind, într-un final, un numitor comun – universul poetic nichitian și fascinația pentru ideea de «necuvinte», concept emblematic al creației stănesciene.
„Expoziția (n.n., care va avea loc în perioada 19 martie – 1 aprilie) invită publicul la o transpunere vizuală a lumii lui Nichita, a limbajului inedit al poetului în linii, forme și culori, mai afirmă Lilian Marin.
Iar nouă nu ne rămâne decât să răspundem prin „Da!” la întrebarea: „Spune-mi, dacă aș zăbovi un pic la Galeria de Artă Ploiești, ai veni să mă vezi?”.
Da, ascultând cu ochii și privind cu inima spre Nichita!
