Nu există, dar era cazul să fie inventată și slăvită Sfânta noastră Acoladă – viața toată.
Tot așa, în zadar căutaţi în calendar pe Sfântul „Aflat în treabă” sau pe Preasfântul „Încurcă lume”! Nu-s nici cu cruce roşie, nici cu neagră. Şi nu vor fi niciodată! Sunt nemuritori. Legende vii, cum ar veni.
Acoladă: N-ar mai fi!
Unde îi găsiţi? Cam peste tot ! Dar, cel mai des, unul stă în capul mesei, ailaltă în fruntea bucatelor. Sau invers!

Ce fac ei în această viaţă? Ce-ntrebare anapoda! De toate. Sau, pe toate. Fără ei, s-ar duce de râpă lumea asta.
Acoladă: Vorba vine!
Ce hram poartă? În tinereţe, erau trecuţi la index. Odată cu vremurile noi, se-nmulţesc.
Acoladă: N-ar mai exista tabla înmulţirii în cazul lor!
Cum pot fi recunoscuţi? Sfântul „Aflat în treabă” transpiră şi la 273 de grade Kelvin. Adică, la zero grade Celsius, când îngheaţă apa de atâta minciună.
Cine-o-ngheaţă? Preasfânul „Încurcă lume!”
Condiţii care favorizează dezvoltarea neprihăniţilor: „Sfânta noastră laşitate”.
Acoladă: A celor mai mulţi dintre noi, nu a tuturor!

Unde îi găsim?
Acolo unde nu-i rostul lor. În posturi de conducere, deci pe unde nu le fierbe ciorba!
Dacă Sfântul „Aflat în treabă” şi Preasfântul „Încurcă lume” au ceva neuroni lipsă, „te întreabă şi socoate”!
Acoladă: Răspunsul, pentru unii dintre ei: N-au! Deci, nu mai faceţi socoteala!
Acoladă, din nou: Doamne, iartă-ne!
De ce? Fiindcă scriem de aşa- zisa Treime: Sfântul „Aflat în treabă”, Preasfântul „Încurcă lume” şi Sfânta „Noastră laşitate”!.

Deci, fie-ne trecută cu vederea și cuminţenia proverbială! Că acoladele, la urma urmei, n-au nicio vină!