Biserica? Cuib de legionari! Romsilva? Vizuină de pădurari care sug seva elaborată de stejarii seculari! Magistraţii? Nişte nesimţiţi care iau pâinea de la gura copiilor. Cât de curând, şi suzeta!
Cam asta ne dau de înţeles oamenii deştepţi ai Guvernului mioritic. Iar nu puţini „pun botul”. Fiindcă aşa se ascute/asmute „lupta de clasă”…
Mai nou, nea David de la Educaţie aruncă „nucleara”, cităm: „Profesorii sunt principala cauză a analfabetismului funcţional”.

E drept, a mai spus şi Băsescu că „şcoala românească scoate tâmpiţi”, dar avea o scuză. Băuse cam multe cafele… Nea David, în schimb, „nu obişnuieşte”, vorba lui Moromete. E tot timpul treaz, adică. 
Important este că-n mintea-i de Goliat închipuit, „actul educaţional ar trebui centrat pe elev”.
Şi-atunci, te-apropii de catedră şi-ntrebi: „Până acu’ era centrat în careul  advers şi nu ştiam noi?”.

Ce face ministrul Educaţiei, de fapt? Dă apă cu noroc la moara  elevilor. Şi a părinţilor. În ambele cazuri, a unora, să nu generalizăm cum face domnia sa!
Pe cale de consecinţă ar urma şi o stârpire din rădăcini a răului. A cauzei, cum s-ar zice. Şi pentru că asta trebuie să poarte  două nume, ele sunt sunt  Gheorghe Lazăr şi Spiru Haret. Primul – inculpat  în calitate de fondator al  primei şcoli cu predare în limba modernă, al doilea – complice; că a reorganizat sistemul  educaţional.   

Biserica? Cuib de legionari! Romsilva? Cuib de pădurari care sug seva elaborată a stejarilor seculari. Deci, fără pădurari! Justiţia? Păi, înlocuim judecătorii cu justiţiabilii. Sau, de ce nu?, resuscităm, ceea ce pe vremuri se numea „Sfaturi populare”. Cămine culturale şi şoproane ne mai trebuie. În rest, nu-i aşa?, orice ignorant ştie sensul lui „Nemo censetur ignorare legem” fără să dea căutare pe Google.

Ce ziceai, Marx? Ceva gen „Istoria se repetă mai întâi tragic, iar mai apoi derizoriu”? Dacă tăceai, filozof rămâneai! Nu de alta, dar se repetă satiric istoria şi isteria noastră. Şi lupta de clasă!
Iar de-aici până la tragic, vorba aia: „Nu mai e mult până departe!”.
Trăiască, aşadar, iarna vrajbei noastre multi-iraţional  dezvoltată! 

Sau cu bună ştiinţă, cine ştie?