Mariana DĂSCĂLACHE-NIȚICĂ
Cine suntem, ce suntem şi încotro ne îndreptăm? Întrebări nu neapărat filozofice, ci reflexii personale ale fiecăruia dintre noi.
Sau, transpuse în scrierile lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, sub denumirea „Sic cogitum” ( Aşa cred).
De altfel, deloc întâmplător, sculptorul Alfred Dumitriu îşi intitulează expoziţia de la Muzeul Memorial „Iulia Hasdeu” din Câmpina – a cărei festivitate de închidere va avea loc sâmbătă, 15 noiembrie – tot „Sic cogitum”.
15 noiembrie, când se împlinesc 150 de ani de la naşterea Iuliei Hasdeu!
Rămân întrebările: „Ce e viaţa? Ce e moartea? Ce e omul”. Dar nu rămâne pustiul, chiar de nu primim răspunsul, cât timp, în universul artistului, forma devine rugăciune, iar golul – locul în care lumina se naşte.
Evenimentul – al cărui invitat special este prof. dr. Christian Crăciun – este, în fapt, un omagiu adus poetei stinse atât de devreme, în locul ei rămânând, totuşi lumina care ne naşte pe noi, ca privitori. Pe noi, ca muritori.
Iar expoziţia „Sic cogito” a însemnat şi va însemna un dialog între spirit și materie, între gând și zbor …
Sau un răspuns pentru noi, oamenii, dat de Iulia Hasdeu: „Viaţa este ca un râu pe care îl traversăm înotând”. Și nu în ultimul rând, un îndemn la a ne trăi viața: „Sunt fericită; te iubesc; ne vom revedea; asta ar trebui să-ți fie îndeajuns”.
„Așa cred”… Astfel a crezut sculptorul Alfred Dumitriu să-i cinstească memoria Iuliei Hasdeu.
Iar Iulia va fi, probabil, într-adevăr fericită dacă îi vom cinsti memoria sâmbătă, între orele 11.30 -13.00, în Parcul Muzeului Memorial B.P. Hasdeu, din Câmpina.
Așa credem!
