Cristina GHINESCU
Ca de fiecare dată, parcă și anul acesta, „Niciodată toamna nu fu mai bogată!”. Tocmai de aceea, în Prahova s-a dat startul târgurilor de toamnă: după cel de la Valea Călugărească, care tocmai s-a încheiat, acum a venit rândul Urlațiului să găzduiască un altul.
Astfel, sâmbătă, pe 4 octombrie, între orele 10.00 – 16.00, va avea loc „Târgul Adevăraților Agricultori”, ediția a III-a, 2025, la Conacul Nucu. La eveniment vor participa agricultori proveniți din Urlați și din împrejurimi cu fructe (prune, pere, dovleci, mere, struguri) și legume de sezon, miere și produse apicole, mezeluri de la familia Șerban, miez de nucă, alune în coajă de Valea Călugărească, brânzeturi de la familia Catrinescu, vinuri și must, dar și magiun de prune la ceaun, dulceață de ardei iute și agică (senzaționala pastă de tomate, usturoi și ardei iuți – numai bună la friptură).
Programul târgului va fi următorul: la ora 10.00 va avea loc deschiderea târgului, iar apoi la ora 11.00 cei prezenți vor putea auzi povestea conacului construit în 1912 – Conacul Nucu și, de asemenea, vor putea face un tur al acestuia. La ora 12.00 va avea loc o degustare de vinuri, iar la ora 13.00 pentru iubitorii de mișcare se va organiza o drumeție ghidată pe @Via Soarelui. De asemenea, suplimentar se poate face echitație la Domeniul Cailor – Urlați cu telefon în prealabil la 0771.131.503. Intrarea la târg este gratuită însă participarea trebuie anunțată la următoarea adresă: https://www.conaculnucu.com/event-details/targul-adevaratilor-agricultori-editia-a-iii-a-2025.
Scurt istoric: Conacul Nucu – situat pe strada Orzoaia de Jos nr.30, Urlați – a fost construit în 1912 de către boierul Țigănescu, important producător de vin la începutul secolului XX. Trecut prin schimbările regimului comunist, clădirea a supraviețuit cu greu, ajungând abandonată și neîngrijită ani la rând. Din 2015, conacul a intrat într-un lung proces de restaurare. În prezent, acesta este amenajat drept spațiu pentru cazare, organizare de evenimente și punct de plecare pentru minunate experiențe în regiunea viticolă Dealu Mare.
Totodată, în plus față de activitățile și tururile pentru promovarea regiunii, proprietarii Conacului au și o altă misiune socială clară: pe care și-au asumat-o: transformarea Conacului Nucu într-un spațiu-hub pentru copii, tineri și familiile lor, în care aceștia să găsească oportunități de dezvoltare și de interacțiune, astfel conacul devenind un punct de referință pentru cultură, pentru prețuire față de natură și față de oameni.