Mariana DĂSCĂLACHE-NIȚICĂ
Pe cât de înșelător este titlul – „Timpul mineral” – care te duce cu gândul la o natură statică, pe atât pictura artistei Cornelia Gherlan este plină de culoare și nu în ultimul rând, de viață.
„Timpul mineral” pare la prima citire o întoarcere în teluric, la ideea că „Și tu vei fi țărână”, numai că artista contrazice prima impresie datorită
combinațiilor de forme și culoare, care însemnă, ce altceva?, decât talent.
În fapt, a surprinde esența creațiilor Corneliei Gherlan în cuvinte este greu. Deci, cu atât mai îndreptățită este afirmația lui Tudor Bojin: „Uitându-mă la aceste lucrări, ajunge să mă cuprindă o stare liniștitoare de plutire în derivă, în căutarea infinitului” („În căutarea infinitului lucrărilor Corneliei Gherlan” s-a numit și expoziția organizată în primăvară, la București, de către Centrul Cultural 4 For All, în parteneriat cu UAP).
În fapt, pe de o parte, lucrările artistei surprind fragilitatea ființei umane – telurice, în esență -, iar pe de alta, dorința acesteia de a căuta infinitul.
De la mineral la astral, am zice!
Lucrările artistei, „copleșesc”, așadar prin multitudinea de stări pe care le creează privitorului, acesta având ocazia de a surprinde și mineralul și infinitul la Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”, în perioada 8 octombrie – 2 noiembrie 2025.
Rezumând, expoziția reunește lucrările din ultima perioadă a artistei din București, acestea făcând referire la treceri ale materiei din registrul vegetal spre cel mineral și revelând căutarea stabilității precum și transpunerea în diferite structuri a stării de durabilitate și spiritualitate.
Vernisajul expoziției va avea loc miercuri, 8 octombrie 2025, la Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”.
Născută la Medgidia, artist vizual cu specializarea pictură-grafică, Cornelia Gherlan a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” București, clasa Prof. Traian Brădean. Membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România din 1990, are numeroase expoziții personale, precum: INTENSITĂȚI – pictură, Teatrul Tony Bulandra, Târgoviște; 2016 – CONFLUENȚE – pictură dubla personală Cornelia Gherlan, Ioana Crăciun, Galeriile de Artă UAP Brăila; GLISSANDO – expoziție de grafică, Metropolis Center, București; DOBROGEA – pictură TC. Art Gallery, București; TĂRÂMURI IMAGINARE, grafică – Forum hotel, Costinești; 2004 – Art Jazz Club Gallery, Grafică, București; 1986 – Muzeul de Artă „Lucian Grigorescu”, Medgidia Desen, gravură, acuarelă.
Expoziții de grup: „Open doors” acțiune caritabilă, Constanța; Salonul de pictură – București, Căminul Artei; Bienala Națională „Camil Ressu”, Galați; „Dialog Plastic”, expo grup Galeriile UAP, Brăila; Osten Biennial Skopje, Macedonia; „Imaginile lui Enescu”, Concurs Festivalul Enescu, Biblioteca Națională București; AFLUENTS – expoziție de grup internațională Cave a bannanes – Paris etc.
