Talpa iadului, nu alta! Aşa-i asfaltul azi. Duminică – zi de 6 iulie a lui Cuptor, în care cred că Dumnezeu aţipeşte, nu doar se odihnește. Busu anunţă că o cupolă de foc planează peste noi. Niscaiva saituri, în disperare de trafic, scriu că mâine va fi şi mai naşpa.
Scriu la prezent, pedalez tot aşa.
Şoferii mă claxonează. Au dreptate, la urma urmei, că de la o vreme, am o plăcere nebună să merg fix pe linia continuă. Sau discontinuă.
Iar mai nou, să ies în peisaj.
Sunt şi anosmatic. Adică n-am miros. Pentru că fumez, d-aia. Pfffff, şi câţi s-au rugat, şi câţi se mai roagă să mă las de obiceiul ăsta nociv.

„Tatăl Nostru care eşti în ceruri…
Şi ne dă nouă, pâinea cea de toate zilele”.
Îl spun pe sărite, că sunt chiar acum, la vremea când mama mă învăţa „Tatăl Nostru” şi „Crezul”. Iar în pauza dintre ele, „Tabla înmulţirii” şi pe-a împărţirii.
Asta mai nouă, a tăierii de vrute şi nevrute, nu mi-am însuşit-o încă.
N-am miros, doar că-n returul pe două roţi de la Telega spre Băicoi, miroase a pâine coaptă. Şi a amintiri la timpul prezent cu Geo Bogza! 

– „Dobrogea, Dobogea! Pe fata asta ciudată, fiică de rege get şi de dansatoare tătăroaică, eu am iubit-o de pe vremea când umbla cu picioarele goale în ţărână.”
Se uită la grâu, apoi îmi zice:
– Ai grijă să nu pui în loc de tătăroaică, franţuzoiacă, că stricăm prietenia!
Are dreptate nea Geo, cum  îl tutuiesc eu. Iar „Ca să fii om întreg” – mai adaugă -, nu trebuie să cochetezi cu madame Recamiere sau Bovary.  
O fi ştiind el ceva, altfel l-aş fi contrazis.
Dar am respect pentru cultura şi cărţile pe care nu i le-am citit, ocupat fiind cu „Winetou în valea morţii”.
Şi ţara, în voia sorţii…
 
Îi spun că lanul ăsta de  grâu, de la Scorţeni – Prahova, dacă mai stăm un pic, se va face pâine. 
Încep să-i dau şi detalii: albă şi mică e de 4,40 lei, intermediară – 5 lei; aia mare – 6,40 lei.
– Mă suni când e proaspătă pâinea. Acum plec să termin „Cartea Oltului”. 
Eu o iau prin lan, doar-doar oi găsi şi-o pâine. Tresar, când mă strigă iar Geo Bogza:
– Am uitat să-ţi spun frate-miu, Radu Tudoran, de la mine s-a inspirat când a scris „Toate pânzele sus!”. Doar ştii că am scris despre combinele de recoltat grâu că sunt corăbii!
Din respect pentru el că făcuse ruta Bucureşti – Ploieşti cu bicicleta, nu i-am zis:
 – Să nu-mi spui că şi Rimbaud a scris „Corabia beată” tot la ideea matale. 

N-am timp să-mi  duc gândul la capăt, că Zaharia Stancu îmi strigă de pe motocicletă: „Patria este ţărâna pe care calc, este văzduhul pe care îl respiri tu, acum, la Scorţeni, mirosind a pâine!”.
Mi-e clar, pedalez în miezul unui ev aprins!
Busu confirmă asta. Eu simt pe pielea mea. Cauciucurile-s moi…
Mâine, poimâine, grâul ăsta va fi treierat. Pe câmp, vor apărea berzele.
N-am cum să nu mă gândesc la Tabla tăierilor…
Şi să mă-ntreb de ce la barza chioară, îi face Cel de Sus cuib în Parlament. Sau în Guvern… Sau…

Sau de-ntrebaţi de ce bicicleta mea are portbagaj, răspunsul este:
Pe el sunt amintirile mele. Şi amintirile amintirilor acelora pentru care, din grâu se face nu doar pâine, ci şi colivă.

Iar noaptea, mă credeţi sau nu, mai ies pe două roţi. În loc de far, o lumânare.
Pentru toţi!