Se uită vreodată prima iubire? Nu! Avem aproape fiecare  măcar  o poză alb-negru sau color  pe care-o ţinem ascunsă cu prima gagică care ne-a luat minţile? Avem!
Doar despre Fata Morgana/ Ileana Cosânzeana/ Frumoasa din Pădurea adormită a neamului ăsta am cam uitat. Păi e frumos? Fireşte că nu!
Aşadar, era odată, cam pe la anul 2000, o preafrumoasă fată: „Luminiţa de la capătul tunelului”. Pfff, şi cum o mai sorbeam din priviri!  Şi cum o visam! Și cum la multe ne gândeam!

Trecut-au anii precum guvernele peste noi. Dar Luminiţa încă e. Unde? Dumnezeu ştie! Chestia e că trebuie doar să credem şi ni se va arăta.
Acum, e drept, a mai îmbătrânit şi ea. Da’ şi pe noi ne mai dor şalele şi altele.
Azi – am aflat şi noi pe  surse – are profil pe Insta şi Facebook. Şi-o cheamă Lumy. Că ăsta-i mersul lingvistic de azi: cu „y” la final. Aşa c-om bâjbâi noi ca orbeţii prin tunelul ăla, ne-om da cu capul de toţi pereţii, dar trebuie să vorbim şi să scriem emancipat. Adică cu „y” la sfârşit. Deci, mai exact, să zicem „frumy”, cum fac unii care încearcă Bacul cu deştul.
Una peste alta, dacă vrem o minune prin ţara-tunel, să vorbim doar de frumy despre Lumy!
Că şi merită; credeţi şi nu cercetaţi!

E drept, numita Lumy apare fotoşopată prin pozele de profil. Da’, ce?  Noi suntem aceiaşi Feţi-frumoşi de altădată? Nu!
Nu vorbiţi  frumy despre Lumy?
Păi, a  comis-o unul. Trecea seara pe la fereastra ei şi-a-nceput să facă mişto gen: „Te văzui la lumânare, demachiată. Hâdă mai erai”.
Imediat,  ţopârlanul a căzut în boală şi nu i-au zis nici Arafat, niciun premier, niciun secretar de stat, niciun parlamentar „Scoală!”. Zace  şi-acum în caz că interesează pe cineva.
Ca să n-o mai aburim: dacă râvnim  acum la o neimpozitare de salarii, la necreştere de TVA, la netăirea de pensii, la tot ce mint ăştia de i-am ales cu mânuţa noastră, despre Lumy, să vorbim doar de frumy.

Altfel, o luăm razna cu toții. Ce, numai salcâmyy! 

(Imagine, Mariana DĂSCĂLACHE-NIȚICĂ, DTP Muzeul Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”)