Sunt oameni care nu fac blat cu viaţa.  Altfel, mai devreme sau mai târziu, ar da-o în bară. 
În cazul de față, omul este tehnicianul echipei de fotbal Șoimii Apostolache. Datorită unui om – Nicolae Pelmuș, tehnicianul echipei – uneori parcă-ți vine a spune că viaţa la ţară a rămas aceeaşi şi după ’90.  Ca pe vremea aceea când, duminica, cobora lumea de la biserică şi mai măcănea câte-o babă: „La Biserică n-aţi veni, maică, da’ să bateţi mingea pe islaz ştiţi!”.
Fireşte că femeia nu  ştia că  primul lucru care se vedea în Apostolache, din avionul pilotat de Elena Bulgaru – prima femeie aviator din România – era taman stadionul. Acolo erau paraşutate medicamentele pentru dispensarul din localitate. Că așa erau timpurile atunci, la vremea când se juca fotbal cu mingea cu șiret: nu tu drum asfaltat, nu tu curent electric, nu multe…

Sunt oameni, precum Nicolae Pelmuş, de care tragi, căruia îi zici de nu mai știi câte ori: „Hai să scriu despre tine că ai primit diplomă de merit de la Asociaţia Judeţeană de Fotbal!”. ( O vedeți în foto, mai jos)
Iar Nini trage de timp, de parcă ar vrea să ducă meciul în prelungiri. Și-ți zice: „Lasă, mai încolo. Poate după ce nu m-oi mai ocupa de echipa asta”.
Iar Nini Pelmuș a luat hotărârea de a se retrage din funcția căreia i-a dedicat un sfert de veac.
Sunt, într-o aşezare, repere trei la număr: Preotul, Învăţătorul şi Doctorul.  Noi mai adăugăm unul: Echipa de fotbal. Ca să nu facem discriminare  de gen, ca să dăm Cezarului ce-i al Cezarului.
Cât despre Nini, ei bine… Nu a fost, nici că va fi candidat la primărie.  Iar lucrul cel mai greu este să vorbeşti despre el la timpul trecut. Dar tot scriem: Nicolae Pelmuş a fost antrenorul care mai bine de două decenii a  antrenat o echipă – Şoimii Apostolache. 
Evident că veţi întreba: „Aşa, şi?”
Ei, şi aşa s-a vorbit despre această comună. Fie prin Baba Ana, prin Sângeru, ori prin Lipăneşti sau Sălciile, fie pe unde nici nu te gândeşti. 

„Frumoasele noastre duminici”, de până mai ieri, cel puţin la Apostolache – Prahova se datorează în mare măsură lui Nini. Cât despre fair-play-ul acestui om, vă poate spune orice jucător sau antrenor din Prahova.  
Fiindcă, vedeţi dumneavoastră cum este şi cu spiritele astea fotbalistice de prin eşaloanele judeţene; se mai încing şi ele. Mai fierbe sângele în jucători care, pentru câteva secunde, se cred Messi sau Ronaldo. 
Doar că-i readucea cu picioarele pe gazon… Păi, cine altcineva decât cel despre care facem scriere?

În fapt, Nicolae Pelmuş a dus cu el, după 1990 până în ziua de azi, bunul -simţ al „omului crescut la ţară”, cum se zice. Plus încă ceva: suflet! Cineva ne-a spus odată: „Eu cred că inima lui e ca o minge!”. Nu l-am contrazis.
„Iarba verde de acasă” a însemnat pentru el dreptunghiul verde. Adică stadionul pe care evoluează echipa locală Șoimii Apostolache. 
Nini – nu avem cum să nu-i repetăm prenumele – și-a asumat de fiecare dată o înfrângere. Ba, chiar mai mult: a pus-o la suflet. 
Închipuiți-vă un om care se spală cu apă minerală pe față, prins în tensiunea unui joc de Cupa României, și aveți imaginea  trăirii pentru ceva. Iar acest ceva se numește fotbal. Iar nu de puține ori, spunea: „Cum să nu am emoții? Este în joc onoarea comunei!”.
O miză dublă, așadar: meciul în sine și reputația comunei!

Despre Nini, despre frumoasele noastre duminici la Apostolache – Prahova este greu să scrii la timpul trecut.
Evident, este meritul multor oameni din localitate că există această echipă – reper pentru comunitate. Doar că fără Nini, nu s-a putut. Pentru că a avut și are un „viciu”. Iar acesta este fotbalul.
Un om, un simplu om… Și totuși, dacă vreți să aflați ce s-a întâmplat în perioada 1990 – 2025, puteți găsi în zecile de caietele-memorii scrise de tehnicianul de până mai ieri. Și-n ziare decupate la rubrica „Sport”.   

Despre Nini, despre frumoasele noastre duminici la Apostolache – Prahova…
Frumoase, frumoase, dar numai tehnicianul Șoimilor din Apostolache știe câte drumuri cu mașina personală a făcut; fie să aducă/ducă arbitrii, fie la AJF Prahova, pentru înscrierea echipei, pentru legitimații, pentru multe pe care noi nu le știm. Doar am stat pe margine și ne supăram că echipa nu bate sau că abia a scos un egal chinuit.
Tot datorită lui Nicolae Pelmuș, vestiarul echipei începe, încet, încet, să semene cu un muzeu al fotbalului local. Sunt înrămate poze ale unor fotbaliști de pe vremea-n care, cum spuneam, terenul era în pantă, mingea avea șiret, iar câteodată, chiar Ion Dolănescu, înaintea unui concert la Căminul cultural din Apostolache, juca o miuță cu băieții.

Acestea sunt câteva rânduri despre Nini Pelmuș și frumoasele noastre duminici la Apostolache – Prahova.
Iar timpul a stat, iar vremea parcă nu s-a schimbat. Cât despre timpuri, or fi ele moderne, dar n-ai cum să nu zâmbești la ecoul vorbelor:
„La biserică n-ați veni, maică, da’ mingea pe islaz știți s-o bateți!”.

De vină a fost și este Nini Pelmuș, mamaie!