Mariana DĂSCĂLACHE-NIŢICĂ
La prima vedere, s-ar putea spune că este un fel de „Jocul de-a vacanța” la Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus, numai că citind programul derulat de către instituția de cultură prahoveană, lucrurile stau un pic altfel.
Iar acest „altfel” înseamnă un program destinat copiilor de vârstă școlară (cu vârstele cuprinse între 4 și 12 ani), care se va desfăşura între 1 iulie şi 8 august.
În această perioadă, instituţia de cultură prahoveană oferă celor mici ocazia de a vizita muzeul, de a face comentarii plastice pe marginea lucrărilor aflate în expoziții și, nu în ultimul rând, de a participa la activităţi practice, respectiv desen, acuarelă, modelaj, sub îndrumarea unui muzeograf de specialitate al muzeului.
Înscrierea pentru activităţile mai sus menţionate începe luni, 16 iunie 2025, iar pentru mai multe detalii aveţi la dispoziţie numărul de telefon 0244/52.22.64 (luni-joi: 9.00 -16.00, vinerea: 9.00-14.00).
Programul „Vacanţa la Muzeu” este destinat tuturor copiilor de vârstă școlară (reamintim, de la 4 la 12 ani), indiferent de aptitudini şi se desfăşoară în perioada 1 iulie – 8 august 2025, de marţi până vineri între orele: 9.30-10.30, grupa mică (4 – 6 ani); 11.00-12.00 – grupa mare (7-12 ani) – fiecare cu un număr de maximum 20 de participanți.
Perioada 11-14 august 2025 este destinată selecției de lucrări și organizării expoziției de final de program, urmând ca data vernisajului Expoziției – Vacanța la muzeu – 2025 să fie anunțată ulterior.
Înscrierile se fac în limita locurilor disponibile, iar la înscriere se optează pentru săptămâna de participare dorită.
Costul unui abonament săptămânal este de 40 lei/ săptămână/copil. Plata se face la începutul săptămânii pentru care s-a optat.
Copiii trebuie să aibă asupra lor următoarele materiale: bloc de desen, creioane de desen, gumă, acuarele, pensule, pahar de plastic pentru apă, plastilină, precum și alte materiale ce vor fi convenite de comun acord cu coordonatorul de program, în funcție de planificarea săptămânală. Muzeul nu pune la dispoziție materialele necesare desfășurării activităților.
Coordonatori proiect: muzeograf Anca Bratu, muzeograf Mihaela Dobre, conservator Gabriela Postelnicu, educator muzeal Oana Petrache, muzeograf Mihaela Ichim, muzeograf Ioana Voicilaș.
