Mariana DĂSCĂLACHE-NIȚICĂ
Ca să fii om întreg, spre a-ți înțelege rostul pe acestă lume, e bine ca uneori să-ți înalți privirea spre bolta cerească.
Alteori, este suficient să privești în jurul tău și să descoperi că tainele sunt peste tot. Îți trebuie doar un scurt răgaz pentru a-ți da seama cât de trecătoare e clipa, cât de multe sunt de prețuit în viața asta.
Iar dacă te întrebi vreodată cum este să privești cerul fără să-ți ridici neapărat privirea, răspunsul este: privind la icoane.
Sau, cum se va întâmpla în cazul de față, la picturile cu tentă religioasă ce vor fi expuse la Galeria de Artă Ploiești, în perioada 17 – 28 aprilie 2025.
Iar dacă icoanele sunt ochii lui Dumnezeu care ne privesc, tot la fel de bine putem spune și despre exponatele de la galeria ploieșteană: și ele se uită la noi prin ochii artiștilor.
Suntem în Săptămâna Patimilor. Și încercăm ca măcar acum să fim mai altfel, ca să fim mai aproape de El…
Pentru că ce este arta, dacă nu „o mare biserică” care trezește în noi conștiința că totul e trecător și totuși mai există și altceva.
Ori tocmai acest „altceva” al tuturor – și totuși, al fiecăruia dintre noi – îl putem descoperi admirând lucrările artiștilor care vor expune la Galeria de Artă Ploiești.
Ca să fim mai aproape de El…
