Azi, nea Ion este persoană importantă. VIP, cum ar veni. Îi revine onorabila sarcină de a declara închise Sărbătorile de Iarnă. Deci, special pentru domnul John, Ioanidele, flori-de-gheaţă, s-au topit, să-i facă dimineaţa mai frumoasă.
Bietele de ele, cu speranţa că anul ăsta vor fi mai fericite şi ele, şi toţi Ionii din ţară…
Tot azi, domnul Ion s-a trezit mai devreme ca niciodată. Avusese un vis ciudat: Venise Gheorghe în vizită. Şi puneau la cale…
Dar, cine mai crede azi în vise? Cine mai speră să se izbândească?
„Noi, Ioanidele! Noi n-avem voie să gândim altfel”.
Bombăne, auzindu-le, sărbătoritul Ion: „Ţara arde şi ele visează!”.

Mergea Ion, agale. Ce atâta grabă? Doar e sărbătoare.
La un moment dat – deh, emoţiile, deh, vârsta – se-mpiedică şi cade.
– Ridică-te, Ioane!, strigă cineva.
Casele de pariuri – tot mai multe în ţara asta – nu au ratat momentul şi au afişat oferta: Se va ridica sau nu Ion, ăsta, al vostru?
– Se va ridica, mizăm pe el!, au strigat în cor Ioanidele. Noi tot sperăm, chiar dacă suntem nişte „Biete”.
Lordul John – aşa i s-a spus de către oficialităţi –, dumneavoastră aveţi onoarea de a închide pentru încă un an…
– Ţara? Visele? Speranţele?, a-ntrebat sărbătoritul.
– Aaaaa, nuuuu! Sărbătorile. Poate stingeţi şi luminile.
– Sunt stinse demult!”, a avut tupeul să zică nea Ion.
Fericitele de-o zi, Ioanidele, l-au aplaudat. Oficialităţile, lesne de ghicit, s-au încruntat.

Dimineţi de după Sărbători… 8 ianuarie… 9 ianuarie… Ca orice zile din an.
Şi-atunci se cade să spunem „La mulţi ani, domnul Ion! Fiţi fericite, Biete Ioanide! Şi speraţi! Şi visaţi!”
Mereu, nu numai azi!