Păi nu muream, dacă nu vă povesteam? Ba, da! Păi nu eram la un pas s-o mierlesc a doua oară, după ce la Păuleşti, am derapat cât s-ajung la un capăt de ac, gata să mă pup cu un BMW ?
Fireşte că da!
Totul a început după a doua cafea. Că scria pe pliculeţ: „Have a sweet day”. Drept e c-am auzit că unul, John Steinbeck, a scris „Joia dulce” – dar o sâmbătă cu zahăr cine-a mai pomenit?
Eu, că d-aia mi-a crescut glicemia. Şi de la ciocolata-energizant, că merită şi ea ceva respect pentru amărâţii ăştia de 40 de kilometri făcuţi numai eu ştiu cum.

„Sweet saturday”, azi, dar parcă lipsea ceva pe traseul Ploieşti-Băicoi- DN1. A, da: „centuristele”. Adică fetele acele în minijup de care obişnuiam nu de puţine ori să râd. Şi ele de mine, nu-i vorbă!
Până-am răsfoit – nu vă gândiţi c-aş fi citit – „Obeliscul negru”, al lui Remarque. Sunt acolo nişte chestii, de umanitate, înţelegere, de „Nu judeca!” şi alte chestii care e bine să le ţii mine-n viaţă.

E frig de-mi îngheaţă oasele.
Mă trec transpiraţiile nu când urc o pantă de plus/minus 10%. Fiindcă aşa-i şi viaţa: cu multe urcuşuri. Cele mai mari palpitaţii le am când vreau să-mi aprind o ţigară într-un moment de pauză şi nu găsesc nici urmă de brichetă.
Atunci îmi vine în minte unul, Oscar Wilde, care n-a avut altă treabă decât să zică: „O ţigară face cât jumătate din iluziile lumii”.
În fine, o găsesc. Trag cu sete din ea. Şi nimic nu se compară cu primul fum după un examen – picat sau nu – sau după ce scotoceşti într-un rucsac minute bune.

Rucsacul de care nu mă despart niciodată. Port în el amintirile. Şi-oricât ar încerca să mă răscolească, „niciodată nu plâng, niciodată nu râd” când dau de ele.
D-aia nu-mi scot nici portbagajul. Câteodată am senzaţia că pe el stau tot eu, când cineva mă plimba cu bicicleta.
Cam acum o mie de ani… Sau mai puţin… Sau mai mult…
La margine de DN1 sunt aidoma „cerşetorului de la capătul lumii”. De-atâtea ori am zis că-l fac „noaptea”, că s-a plictisit şi el de promisiunile mele.
Azi, doar l-am tatonat.
Cum ziceam: Păi nu muream de nu vă povesteam cum am făcut eu, azi, 40 de kilometri? Ba, da!
Păi, n-o mierleam dacă nu mă lăudam că am pedalat de la „+ 5” la „+1” grade Celsius? Cât despre aia resimţită, nu mai zic! Plus vânt din faţă, cam jumătate distanţă…

Ce ziceai, Scarlett O’Hara? Că „şi mâine e o zi”? Eu zic că şi azi este încă o noapte…
De acord, Einstein: „Viaţa e ca mersul pe bicicletă. Pentru a-ţi menţine echilibrul, trebuie să mergi înainte”.
„Have sweet day”… Have a nice Saturday! Le-avusei!
Have a brici 2025!