– Am furat și am mâncat, mamă, o boabă de strugure din rafturile ademenitor așezate în hipermarket. M-am întrebat ce gândește cerberul – gardian care supraveghează tot ce mișcă. Nu m-a văzut.
– Te-a văzut, dar are și el copii aflaţi la răscrucea dorinţelor noastre de vremuri mai bune.
Plec la vânătoare de oferte prin mallurile din zona munţilor Carpaţi.
Se găsesc, la preţ de discount, băuturi fine. Lacrima Christi, pentru obrazele fine! Să cumpăr și niscaiva struguri, să impresionez invitaţii care-mi calcă pragul acum, de Sărbători? Aceasta-i întrebarea, nu grija zilei de mâine.

Că le lasă și lor gura apă după niscaiva trufandale și, firește, o boabă-două de strugure. Iar frunza din vii a ruginit la fel ca speranţele noastre de mai bine. Nu cumpăr, fiindcă mi-e silă: strugurii au broboane lipsă. A rămas doar ceva din care pot să fac ţuică de tescovină. Da, dar „nu obișnuiesc să beau ţuică”. Unde am citit eu asta? De parcă ar conta…
Mi-aduc aminte de îndemnul „Să nu uiţi, Darie !”. Am crezut, până mai ieri – alaltăieri, că botniţa pusă ţăranilor care culegeau viile boierilor erau povești de adormit copiii. Gen, „Fetiţa cu chibriturile”. Dar, nu! Zaharia Stancu n-a bătut câmpii. O botniţă nevăzută o are românul şi-n ziua de azi.

„Copii săraci și sceptici ai plebei proletare” privesc – nu, nu prin ferești murdare, ci ultralustruite – la vânzoleala din hipermarketuri. Unul dintre ei este cerșetorul care speră că va strânge azi ceva mărunt mai mult decât ieri. Asta până nu-l gonesc gaborii, pe motiv că strică imaginea magazinului. Nu a României… Stă în faţă la Carrefour, deci la răscruce de trai și netrai, implorându-te din priviri să-i dai lui căruciorul ticsit cu lucruri utile și inutile, pentru amărâta de fisă de 50 de bani.
Căruciorul cu lucruri utile și inutile. La capitolul utile trecem, nu-i așa?, șerveţelele umede, pentru momentele alea când zice câte un domn Părinte, în biserică: „Să nu mâncăm înainte de-a-mpărţi sărmanilor din pâinea noastră!”. Firește, nu pomeneşte despre felia de cozonac, despre plăcinte sau tort.
– Deci, să nu uiţi, Darie, să nu uiţi, copile! Câtă vreme te vei uita cu jind la bomboanele de la mall, câtă vreme ciugulești pe furiș broboane din ciorchinii de struguri așezaţi pe rafturi, niciun lanţ nou de magazine deschis, nicio pasarelă inaugurată cu pompă și panglici, nu valorează nimic.

– Da, mamă, dar azi am vrut să mănânc iar o boabă de strugure. Mi-au rămas dinţii în ea. Era de ceară !
Iar mama a plâns. Nu vărsând picături din sticla cu Lacrima Christi, de care n-a auzit în viaţa ei. Cu lacrimi de lacrimi!