Moaștele Sf. Mare Mucenic Pantelimon, Tămăduitor și Doctor fără de arginți – la Parohia Olarii Vechi, Prahova

Mariana DĂSCĂLACHE-NIȚICĂ
Vineri, 29 noiembrie, 2024, la ora 17, moaștele Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, Tămăduitor și Doctor fără de arginți vor fi aduse din Tezaurul capelei cu hramul Sf. Ierarh Alexandru și Sf. Cuvioasă Parascheva de la Iași, la Parohia Olarii Vechi – Prahova.
Tot în aceeași zi sunt programate, începând cu ora 17.30, Slujba Vecerniei și Litie.
Sâmbătă, 30 noiembrie, de la ora 08.00 va avea loc Acatistul Sf. Mare Mucenic Pantelimon, iar de la ora 09.00- Sânta liturghie
Slujba parastasului va fi oficiată la ora 12.00.
Plecarea delegației cu Sfintele Moaște este programată pentru ora 14.00, a zilei de vineri.

Sfântul Mare Mucenic Pantelimon a fost un martir din localitatea Nicodimia, fiind considerat de către Biserica Orientală ca unul dintre „doctorii fără de arginți”, fiind  invocat de către cei  aflați în  suferințe drept tămăduitor.
 Potrivit martirologiilor, Pantaleon – nume care semnifică „cel puternic ca un leu” – era fiul unui păgân bogat, Eustorgius din Nicomidia, și al unei mame creștine, Sf. Eubula. A primit o educație creștină aleasă de la mama sa, dar după moartea ei a uitat învățăturile creștine și a ajuns, ca și tatăl său, să se închine la idoli.
Tatăl său l-a trimis la școlile vremii, unde a studiat filozofia și a ajuns ucenicul unui medic renumit pe nume Eufrosinos, de la care a deprins secretele medicinei; sub patronajul lui Eufrosinos tânărul Pantaleon a devenit medic al împăratului roman Galerius. 
El i-a vindecat cu generozitate pe cei în suferință, tămăduindu-le deopotrivă trupul și sufletul. De asemenea, și-a eliberat sclavii și, împărțindu-și bogățiile celor săraci, a dobândit o mare reputație în Nicomidia.
Medicii păgâni din cetate, invidioși, l-au denunțat că era creștin și Pantaleon a fost adus la judecată în timpul persecuției anticreștine declanșate în anul 303 de împăratul Dioclețian. Dar  Pantaleon și-a mărturisit deschis credința, iar ca dovadă că Hristos era adevăratul Dumnezeu a vindecat un paralitic. În ciuda acestui fapt, el a fost condamnat la moarte de împărat, care a considerat acel miracol drept un act de vrăjitorie.
A fost supus la chinuri grele înainte de a suferi martiriul. 
În  ciuda caznelor, Pantaleon i-a cerut lui Dumnezeu să-i ierte pe prigonitorii lui, motiv pentru care a primit numele de Pantelimon  – „cel preamilostiv”