Ploieșteanul Cristian Costache/„Veni, vidi, vici” la Marathonul din Grecia

Grecia, Grecia! Această fată ciudată în care legendele Olimpului se-mpletesc cu mitul Calului troian… Atena! Oraşul în care, în numele adevărului, Socrate a băut cucută…
Elada, care te cheamă vara, cu glas de sirenă, să faci plajă la Marea Mediterană….
Scriem iar Atena! Fiindcă în capitala Greciei a ajuns duminică, 10 noiembrie, după aproape patru ore de alergare, un ploieştean: Cristian Costache.
Plecând de la Marathon, acolo, unde grecii au obţinut victoria istorică asupra perşilor.
Şi poate o fi doar un mit că un soldat grec a străbătut distanța de 42,195 de kilometri, pentru a striga, epuizat: „Am învins!”. Dar, tocmai pentru a-l face realitate, s-au inventat maratoanele.
Nu în ultimul rând, pentru ca oamenii precum psihologul Cristian Costache, să-şi testeze limitele – noi zicem psihice, mai întâi, iar mai apoi, fizice – și să participe la ele.
Ploieşteanul Cristian Costache, pe care-l vedeţi în foto, sus. Fiindcă mai jos, în galerie, este traseul parcurs. Iar noi credem că nu motoarelor de căutare Google Maps sau Strava le datorăm acest fir al Ariadnei, ci Penelopei, care l-a aşteptat pe Ulise.
Nu de alta, dar poate și el a mai mers pe uscat, nu doar pe Mediterana sau Egee! Cine știe?
Iar dacă ai norocul să stai de vorbă cu Cristian Costache – noi l-am avut – afli că nu pentru lauri, nu pentru a apărea pe micul ecran a alergat de la Marthon până în Atena, pe „Olympic Stadium”.
Pentru el! Şi poate pentru unii care, într-o duminică ploioasă de noiembrie, n-au dat atâtea clickuri pe Internet, câţi paşi a făcut el.

42 de kilometri şi-un dialog. Cristi nu pare obosit. Sau e, dar are amabilitatea să ne spună că pe la jumătatea Maratonului din Grecia – a trecut bariera celor 4.000 de kilometri alergaţi anul acesta.
Iar 2024 nu s-a încheiat încă!
Şi vrem să punem capăt dialogului. Nu de alta, dar poate ploieşteanul în vârstă de 55 de ani e obosit.
Dar parcă nici nu ne lasă inima, fiindcă ne povesteşte despre oameni ok întâlniţi pe traseu.
Să-l întrebi de ce aleargă? E un nonsens. Să îţi dea sfaturi? N-o face. Doar dacă i le ceri.
Să-i spui că și la greci, nu doar la romani, este valabilă expresia „Veni, vididi, vici”? Știe mai bine decât noi că acest lucru este valabil nu doar la romani, ci și la greci, și oriunde pe pământul ăsta. Important e doar să faci primul pas.
A fost, şi-a învins limitele – într-un concurs care a reunit peste 30.000 de participanţi din întreaga lume – a trecut linia de sosire pe stadionul…
Şi…

Şi povestea alergătorului de cursă lungă continuă!
Nu de alta, dar ceea ce am scris noi aici, este doar o etapă dintr-un lung şir de alergări, depăşiri de limite, şi, nu în ultimul rând, cunoaşteri de sine.
Alergări, antrenamente, indiferent de anotimp.
Iar dacă vreţi să vă convingeţi de cele scrise, îl puteţi vedea pe Cristian Costache, alergând dimineaţa, prin Ploieşti, la ora când unii nici măcar nu s-au trezit.
Sau au făcut-o, dar îşi aprind o ţigară şi sorb din cafea. Iar fumând, se pot gândi la nişte performanțe și mai grozave.
Ale ploieşteanului psiholog Cristian Costache, ca să dăm un exemplu.

(Foto, Cristian Costache Psiholog Facebook)