Vă spun cinstit: aveam cazier curat până mai  zilele trecute. Eram beneficiarul unei duble reabilitări, fiindcă fusesem condamnat pentru că  ciordisem ceva brichete şi  dădusem foc la trei cozi de la tot atâtea pisici.
Locatarii de la bloc îşi scoteau pălăria când mă vedeau. Exclamau: „Ce om serios, jos pălăria!”.
În weekendul trecut, când am fost pe „la ţară”, de unde mă trag, primarul a tras de mine să-i fac onoarea de-ai trece pragul. Secretara mi-a adus o cafea  brici. Plus că mi-a dat şi ceva „la pachet”. Nu de alta, dar îi promisesem edilului că-i votez candidatul favorit. 
La ieşirea din primărie, locuitorii m-au aplaudat şi-au scandat: „Respect, fiul satului, că ne reprezinţi cu cinste la oraş!”.

Toate-au fost la vremea lor ceva adevărat. Până la începutul săptămânii, când a-nceput deranjul. 
Că m-a întrebat preşedintele de scară cu cine votez. Nu înainte de a-mi spune cine-i simpatia lui.
„Aaaaaa, păi este şi a mea!”. Asta i-am zis.
N-am avut de lucru şi am coborât să văd câte grade sunt la nivelul gropilor din asfalt.  Dau nas în nas cu doamna preşedintă de la  blocul vecin. Otrava pământului nu s-a putut abţine: „Votezi ca mine, nu ca ăla de la tine din bloc, aşa-i?”.
M-am fâstâcit un pic, apoi i-am ciripit cațaoanei: „Sărrr-mâna! Clar, da!”.
Eram mândru de mine, ce mai tura-vura. Că împăcasemm şi capra, şi varza. 
Numai că ieri – intru-n magazinul de la colţ să iau… Nici eu nu mai ştiu ce! Vânzătoarea, care-i sora președintelui de scară de la mine, şi ştie tot ce mişcă-n cvartalul oraşului, începe să urle, apucata: „Cu cine votezi, mă? Cu cine i-ai  zis lu’ frate-miu sau pe cine ai trombonit-o p-aia de la blocul de vizavi?”. 
M-am tirat cât ai zice „pește”.

Cu chiu cu vai, ajug acasă.
„Ţârrrrrr”, telefonul fix. Că-s mai de modă veche şi mai de la ţară, cum v-am zis.
N-am avut treabă şi răspund. O porumbiţă ciripeşte: „Facem un sondaj electoral. Pe cine preferaţi preşedinte?”
Iar eu, ca prostul, i-am zis. Şi ea, ca deşteapta mi-a susurat: „Convorbirea noastră a fost înregistrată”.
Să mor, nu alta!
Zbang, primesc un mesaj de la primarul din comună. Scria ceva de genul: „Deci aşa, ai? Nu eşti în asentimentul meu. Dacă te mai prind p-aici, pun poliţia locală pe tine!”.

„Pas cu pas”, am devenit celebru în tot oraşul; erau afişe cu mine, pe care scria: „Ăsta-i escroc. O tot scaldă cu cine votează”.
Aşa se face că mai nou ies să-mi cumpăr ţigări cu fesul tras peste ochi, iar deasupra lui, gluga. 
Să nu mă recunoască lumea. Să nu strige după mine: „Banditule, duci ţara  de râpă cu votul tău!”. 
Nu vă supăraţi, n-aveţi de împrumut o cagulă, d-ai, cum au mascaţii?
Că la poliţie mi-e frică să mă duc.
Deh, bandit!