Peste 230 de persoane din localitatea prahoveană Fântânele au beneficiat de consultații gratuite oferite de către medici specialiști din diferite domenii precum: medicină internă, oftalmologie, pediatrie, cardiologie, gastroenterologie, psihiatrie, ginecologie și urologie.
„Pe lângă aceste consultații, pacienții au beneficiat şi de investigații EKG și ecografie, iar în cadrul campaniei de prevenire și depistare a cancerului de col uterin, mai multor femei li s-a efectuat gratuit testul Babeș-Papanicolau” informează Dănuț Prună, voluntar coordonator la Paraclisul Catedralei Naționale, pentru ZiaruLumina.ro
Potrivit aceluiași site, inițiativa a avut loc pentru a doua oară în această comunitate și a fost sprijinită la nivel local de preotul paroh și autorități. „Este a doua oară când organizăm această campanie, întrucât și prima ediție a fost un succes. Deja avem un număr considerabil de pacienți examinați. Această inițiativă aduce bucurie comunității, deoarece mulți dintre ei au avut probleme de sănătate destul de grave și, prin intermediul acestei campanii, au reușit să își îmbunătățească starea de sănătate. În special, pentru partea de cardiologie investigațiile sunt disponibile doar la Ploiești sau București, iar programările durează destul de mult, așa că această activitate a fost binevenită”, a declarat și preotul Alexandru Dimulescu de la parohia prahoveană Fântânele.
Campania „Sănătate pentru sate” se desfășoară în baza unui protocol încheiat în anul 2015 între Patriarhia Română și Ministerul Sănătății. Până în prezent, au fost organizate 126 de acțiuni în județele Ilfov, Prahova, Dâmbovița, Maramureș, Argeș, Călărași, Giurgiu, Teleorman, Botoșani și Buzău. Numărul beneficiarilor campaniei se ridică la peste 15.000 de persoane.
(Foto, ZiarulLumina.ro. )
Mai multe detalii, în linkul de mai jos.
<iframe src=”https://www.facebook.com/plugins/post.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fziarullumina%2Fposts%2Fpfbid0K6JU1NHpk2MJo2VUPxxvvviRNJqL6JEVYs9LKCaRCp7LfuBqsqE8CbRGH9KRM7Ycl&show_text=true&width=500″ width=”500″ height=”250″ style=”border:none;overflow:hidden” scrolling=”no” frameborder=”0″ allowfullscreen=”true” allow=”autoplay; clipboard-write; encrypted-media; picture-in-picture; web-share”></iframe>