Fantoma de la operă? Nu, din pădure. Zâmbiţi, vă rugăm, că e vorba de Râs!

Şi nu-i iluzie, şi nu este ecou... Şi să nu ne mirăm că râsul prinde şi viaţă! Scriem, aşadar despre Lynx Lynx, cum este cunoscut de către specialişti. 
Sau, mai la obiect, depre Râs.
Nu-i în cascadă, dar, vedeţi dumneavoastră, „poate sări până la 3 metri într-un singur salt. Iar vederea sa nocturnă este atât de puternică încât poate zări prada de la sute de metri distanță chiar și în întuneric!”, potrivit reprezentanţilor Muzeului Cinegetic Posada.
Deci, poate vedea până, hăt, foarte departe şi fără ochelari!
Poate fi văzut împăiat la muzeul amintit.
Iar pentru a nu ne duce cu „lecţia ne-nvăţată”,mai trebuie să ştim că urmele râsului se deosebesc ușor de cele ale altor răpitoare, datorită ghearelor retractabile, care nu se imprimă în sol, deci îl fac o adevărată „fantomă” a pădurilor.
De aceea zicem că nu-i nici vedetă pe scenă şi nici că-i distribuit în vreun film.
Pur şi simplu, face parte din fauna noastră.
Detalii?
Păi, decât să vă stea inima văzându-l prin pădure, mai bine zâmbiţi văzând Râsul la muzeu.
Sau, cum doriţi...
(Foto: Muzeul Cinegetic Posada)