– Eu te-am visat sau tu pe mine, buhă, noaptea trecută? Te-ntreb fiindcă azi-noapte, luna mi-a bătut în geam. Și avea, cucuvea ce stai lipită de geamul meu, formă de cruce.
– În lumea asta nebună, ce formă vrei să aibă un astru? De stea? De Cale Lactee? De cântec?
– Iar soarele de ce arde ?
– E cântec ce pârjoleşte ale voastre doruri toate. Sau, cine ştie, ale voastre păcate. Voi le-aţi uitat, el niciodată! Rugaţi-vă deci la Soare să se-nmoaie! Deşi, nici „Tatăl Nostru”, nici „Crezul” nu-și mai fac efectul. Rugăciunile voastre sunt precum algocalminul. Vă amorţesc durerea, mai spre seară, dar vă trezesc în crucea nopţii. Cu griji, cu necazuri, cu durerile voastre.
– Tată, eram mic. M-ai trezit pe la trei noaptea să vedem, ziceam ca un copil nătâng, Aluna. Dar era Luna. Și cineva cobora pe ea. Era o scară care parcă nu se termina. Eu am crezut că Dumnezeu coboară pe Pământ. Dar Dumnezeu nu poate vorbi așa: „Un mic pas pentru om, un mare pas pentru omenire”. Mi-ai explicat că era unul, Armstrong, american.
– Poate vorbi așa și Dumnezeu, dar nu pentru tine, nu pentru noi, nu pentru lumea asta. Luna-Aluna era și ea altceva, cândva. Și eu, și maică-ta și tot neamul nostru – vorbesc de-o lume în care speram că da!: Un mic pas pentru om înseamnă mai bine și pentru tine, și pentru noi. Și Dumnezeu, într-adevăr, pe scară cobora. Dar nu pentru ziua de azi, nu pentru mâine!
– Pe scara aia, de pe Lună-Alună, Dumnezeu a zis că va fi bine. Doar că s-a lovit la un picior. S-a făcut bine ?
– Nu, dar încă se tratează. A stat vreo cinci zile întins la pat. A şasea zi, a început să umble-n cârje. Alţi dumnezei în haine albe – noi le zicem, din obișnuinţă, doctori – l-au îngrijit atât de bine, încât, îţi vine să crezi? La un moment dat chiar El s-a plictisit de-atâta atenţie ce i se acordă unui bătrân. Atât de mult l-au sâcâit cu grija și bunăvoinţa, până a obosit. Abia a șaptea zi l-au externat. Și-atunci s-a odihnit de-atâta grijă omenească.
– Păi nu știau că e chiar El ?
– Habar n-aveau! Dar așa era în alte vremuri. Fiecare om avea pentru doctori chipul lui Dumnezeu. Avea!
– Iar ai venit, buhă nebună, la geamul meu ? E seară iar? Se face din nou noapte?
– Da, dar am vești bune. Dacă zici „Tatăl Nostru” și-apoi „Crezul”, îţi dau vreo trei fiole de algocalmin. Le-am luat fără reţetă. Să uiţi de toate. Chiar și de moarte.
– Și soarele va descânta, din nou, „O lume nebună, nebună, nebună”?
– Poate! Poate când va fi din nou o scară între voi, ca Oameni, şi ea, ca Alună-Lună!
