Scorțeni, Prahova: Salvamontiști mobilizați pentru găsirea unui bărbat aflat în stare de ebrietate!


Ştiţi cum se spune, dar în glumă: „Băutura e bună, dar să te ţii de ea!”. Dar acasă la tine, altfel, întinzi coarda. Despre o astfel de atitudine informează Salvamont Prahova, anunțând că în noaptea de marţi spre miercuri (4/5 iunie), „la ora 1.00, dispecerul de serviciu a primit un apel de la 112, prin care eram solicitați ca resursă de sprijin pentru căutarea unui bărbat ce spunea că este căzut într-o râpă, într-o pădure de lângă comuna Scorțeni, acuzând dureri mari în piept. Apelul nu a putut fi localizat. Am trimis ambulanța Salvamont 4×4 cu trei salvatori montani, în sprijinul celorlalte instituții care-l căutau. După mai multe ore de căutări, inclusiv cu drona cu termoviziune, acesta a fost găsit în stare de ebrietate, într-o stână.
A fost amendat de autorități pentru fapta sa.”
Ce-ar mai fi de adăugat? Nimic, cât timp aceşti oameni nu țin morală, nu cer socoteală pentru deranj. Doar îşi fac datoria ziua şi noaptea, indiferent de atitudinea fiecăruia…
(Foto, Salvamont Prahova)