Ceea ce a făcut și face în continuare multipla campioană mondială la popice, prahoveanca Luminița Dogaru, nu este numai o lecție de sport. E una despre viață.
Încrâncenarea cu care luptă pentru un loc pe podium, ambiția de a nu se da bătută niciodată ar trebui, poate, să fie o lecție pentru noi.
Inima unei campioane care „s-a strâns” atunci când sala de popice de la Conpet a fost desființată ar trebui să-nsemne, poate, și un pic din durerea noastră…
Mai jos, redăm o postare a profesoarei Luminița Dogaru, Cetățean de Onoare a orașului Boldești-Scăeni. Poate, mai actuală ca oricând, în condițiile în care nu doar sportul lasă de dorit.
Ci și viitorul nostru… Sau, mai ales, al generației tinere de azi:
„Sala de sport nu e parc de distracție. Antrenorii nu sunt animatori, nici clovni. Credeți-mă, nu vreți entertaineri, vreți antrenori buni. Copiii progresează doar provocați, cu rigoare, cu reguli, cu respect… cu dat de greu. Sala de sport nu e locul unde copilul trebuie doar să râdă, să se distreze, să facă numai ce-i place, să dea pe «emisiunea» preferată. Observ un trend așa care îndeamnă, dictează chiar, să ne dăm peste cap noi adulții, să le fie cald, ușor și bine celor mici. Că doar copiii din ziua de azi sunt mult mai deștepți decât eram noi.
Și, atenție, spectacolul trebuie să fie pe placul lor, musai pe placul lor. Deci dați-vă peste cap să găsiți mereu și mereu scene noi de spectacol. Cei mici se plictisesc ușor, n-au răbdare. Și schimbă canalul, ecranul imediat. E concurență mare.
Dar binele copiilor stă în educația cu rigoare, cu bun simț, cu provocări, uneori cu disconfort și dat de greu, cu responsabilități și reguli nu totdeauna pe plac. Aș spune că tocmai acestea fac diferența. Confruntarea cu sarcini, cu experiențe nu tocmai pe plac. Sunt de o viață alături de copii, împreună cu ei. Și cei mai înverșunați împotriva regulilor de bun-simț, a provocărilor, a exigențelor, nu sunt de fapt copiii, ci adulții de lângă ei, care înțeleg greșit binele pentru ei în educație. Toată aprecierea și recunoștința mea pentru părinții care înțeleg să-și lase copiii să mai dea de greu, să muncească, să se străduiască.
Nu este o jertfă ! Este un pas înainte spre drumul vieții !”.
(Foto și text, Luminița Dogaru- Facebook)
