N-o mai văzusem de peste 80 de ani. Uitasem cum o cheamă. Era la fel de frumoasă ca-n noaptea aia, în care…
„În care mi-ai promis că nu voi muri niciodată. Mary mă cheamă. Dar voi uitaţi mereu Istoria. Cât despre oameni… Cât despre numele lor, ce vă pasă?”.
Şi mi-am adus aminte că-n noaptea aia, la-nceput de aprilie, fântânile  căscau plictisite de-atâta moarte. Iar porţile – Iadului, Raiului?, Dumnezeu ştie! – vopsite-n alb, se deschideau, se închideau. Se închideau, se deschideau. Doar cerul era catran.
Eram lângă o fântână cu cumpănă.

–  «Nenoroc de viţă, soroc de moarte», mă cheamă. Cu ce vă servesc? O porţie sau două de neviaţă?, a rânjit la noi.   
N-am  băgat-o-n seamă. Doar îmi spuneam mie, ca disperatul: „Tu n-ai să mori niciodată, Mary! Vezi, există multe lucruri pentru care merită să trăieşti. 
Evident, nici eu nu credeam că va pleca cu una, cu două, Moartea. Niciodată n-ar fi făcut lucrul ăsta. De ce s-ar îndura de-o biată fată, numită Mary? De ce? 
De ce, fiindcă niciun „No War”, nu va putea vreodată s-o oprească în prag.  Neviaţa are şi argumente: 
– Eu nu cunosc drumul spre-ntoarcere spre casă. Şi nici n-am. Stau doar cu chirie în lacrima voastră. 
În noaptea aia, de-nceput de aprilie, 1941, eram cu Mary-ntr-o pădure. Era ca „un mort frumos” cu ochii vii ce scânteie-n afară. 
– Mi-ai povestit că există viaţă pe Marte. Eu îţi spuneam că o fantomă bântuie mereu planeta: Moartea! Îmi promiteai că omul va face un mic pas pentru omenire!
– A ajuns pe Lună, deci l-a făcut. Pentru omenire, poate. Pentru omenie, nu!

N-o mai văzusem de peste 80 de ani. Uitasem cum o cheamă. Era la fel de frumoasă ca viaţa.
„Sunt şi acum frumoasă. Doar că tu vei scăpa cu amintiri. Pentru mine, cineva semnează ordinul de execuţie. Peste ani şi ani, voi îl veţi numi  «Masacrul de la  Poarta Albă».
Atunci, la-nceput de aprilie, ne veţi pomeni. După aia, ne veţi da uitării. Iar!
Omenirea a făcut un mic pas pe Lună. Cât despre omenie… Cât despre numele oamenilor, ce vă pasă?”.
– Tu n-ai să mori niciodată… Am uitat cum te cheamă! A, Mary! Parcă…
* * *
„Masacrul de la  Fântâna Albă”, aprilie 1941. Atunci au fost executaţi de trupele sovietice peste 3.000 de români.  Cui îi mai pasă? 
(Foto, InfoPrut)