Prin Poezie, spre insula de fericire. La Școala Gimnazială Apostolache – Prahova  

Nu știm de ce acești copii din clasa-ntâi ai Școlii Gimnaziale Apostolache ne-au adus aminte mai întâi de filmul „Cercul poeților dispăruți”. 
Iar mai apoi, tot în noi, a încolțit speranța că salvarea acestei lumi va veni mai repede – iar nu în ceasul al doisprezecelea – și datorită acestor elevi cărora  prof. învățământ primar Liliana Vlăduță le recită poezii.
 „Poezia este  în pomii din livezi/Și în macul ce-nflorește/Doar s-o simți și s-o privești”.
Iar ei au simțit-o și azi, de  Ziua Internațională a Poeziei. O vor trăi și mâine, suntem convinși. Un „mâine” care înseamnă ani și ani. Sau chiar o viață!    
Mai bănuim că fiecare dintre ei, odată devenit „om mare” se va  agăța de  Poezie „precum  un copil de poala mumii” spre-a trece bine puntea unei lumi nebune, „spre insula de fericire”. 
Nu știm de ce,  văzând  fotografia de mai sus – dar și pe cele din galerie – avem senzația că nu-i departe timpul când poezia va salva, dacă nu lumea, măcar pe unii dintre noi. Depinde de fiecare, dar și cine îți așterne pe hârtia sufletului astfel de cuvinte: 
„Poezia singură se scrie/Se transformă-n dulci cuvinte”.
Are și nu are  dreptate autorul versurilor, Vali Slavu. Se transformă doar în cazul în care are cine să ți-o recite. 
Iar la Apostolache, a fost insuflată de prof. înv. primar  Liliana Vlăduță.

Până la urmă,  fiecare copil este o poezie. Iar a așterne vers peste vers și poezie peste copil-poezie, știi că ai cucerit o mică parte din Univers. Ceea ce nu-i puțin lucru.
Drept pentru care rectificăm un pic începutul: La  Apostolache, școala  a bătut filmul.
Așa că, „Cerul de vei întreba” îţi va spune că s-a numit „Cercul poeților reapăruți”…   
Mai multe detalii, în linkul de mai jos:
https://www.facebook.com/plugins/post.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fliliana.vladuta.9%2Fposts%2Fpfbid02Q7zKpEfM5B4nWarpwfTXWqMMLkjK8cZ2BgTYL2YgULbYimUjwthyYSfnjM7qH5eLl&show_text=true&width=500