Radio-ştiri: Amintiri

A fost ora exactă. Ceasul al doişpelea. Vă prezentăm nişte informaţii. Este buletinul de ştiri sub formă de amintiri.
Era odată  sau, cine ştie?, poate nu a fost niciodată, o apă curgătoare: „Dunărea – durerea stângă a malului ce stă să plângă”.  Mai sus de ea, era un vis. Ceva de genul „Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai”. Dar nu se ştie sigur nici asta. Este posibil ca şi amintirile,  şi visele să mintă.

Deci, stimaţi ascultători! Acest buletin de ştiri este nu doar cu amintiri, ci şi interactiv. În timp ce noi vorbim, noi auzim, noi plângem, iar alţii râd de noi şi de voi, să staţi în case ! Puteţi doar să vă puneţi şi să ne puneţi întrebări.
– Unde se vărsa apa?, întreabă primul ascultător.
– Amintirile noastre spun că se-ndrepta tristă spre ţara fără flux, fără reflux, fără suflu, fără răsuflu. Dincolo de malul stâng – pe care îl durea ceva. Cel mai probabil, inima. Este şi o cronică a timpurilor de altădată: „Dunăre – durere stângă a malului ce stă să plângă”. Avem alt ascultător. Cum te numeşti?
– Caragiale. Sun din Berlin. De ce i-aţi pus în fruntea ţării pe Domnul Goe, pe Coana Miţa, pe Mamiţa? Eu văz enorm. Voi nu simţiţi monstruos? Nu auziţi durerea din partea stângă a malului ce stă să plângă?
– Ne pare rău, noi nu vă auzim  bine.  Reveniţi altă dată. Următorul!

– Sunt un fidel ascultător al postului, nu al ălora care vă conduc. Adrian Păunescu mă cheamă. Vă dau o informaţie: Bălcescu e la gurile Dunării. Vrea să intre-n ţară.  Dunărea-l boceşte năpraznic. Deschideţi ochii. Doar aşa se vindecă  şi malul stâng!
– Da’ ce eşti tu, mă, chirurg? În fine, o să trimitem un reporter la faţa locului.
Acum, facem o pauză. Ascultaţi melodia preferată: „Dunăre – durere stângă a malului ce stă să plângă”.
Alt interlocutor. Aveţi cuvântul.

De la Paris vă sun. Sunt  Enescu. Stau  cu un câine în  cameră.
– Să vă trăiască câinele! Dumneavoastră sunteţi  ok?
– Nu prea. Stau la pat. Şi-mi este dor de ţara despre care se spune că stă „pe- un picior de plai, pe-o gură de rai”.

– Nea Georgică, prea multă imaginaţie strică. Ce faci mata  pe-acolo?
– Cânt la vioară. Eu am compus „Rapsodia Română”.
– Rămâi la pat  şi lasă să plângă arcuşul pe vioară!  Nu-ţi simte lipsa nimeni aici, în ţara unde fondul muzical al neamului este „Dunăre – durerea stângă a malului ce stă să plângă”. Să ai grijă de câine!

Aici, stimaţi ascultători ai ţării ăsteia, se-ncheie emisiunea. Ascultaţi în continuare melodia preferată: „Dunăre – durere stângă a malului ce stă să plângă”.
Şi nu uitaţi! Pentru sănătatea dumneavoastră, nu mai trăiţi din amintiri!