O trăire – sau o emoţie – pentru un artist nu poate fi simţită şi împlinită dacă nu are în suflet nu unul, ci două „anotimpuri”: Primăvara şi Femeia.
Sau, poate că nici primăvara nu-şi poate face simţită prezenţa dacă lipseşte fiinţa iubită. În cazul de faţă, tot femeia!
Pe cale de consecinţă, despre anotimpul (re)naşterii prin artă a fost vorba în weekend, la Hotel Central din Ploieşti, la vernisajul expoziţiei de fotografie a talentatului artist Cezar Alexe, alături de invitatele sale – pictoriţele Medeea şi Daria Stănescu.
Tema expoziției a fost una comună acestor zile de primăvară, dar infinită ca abordare în spaţiul artistic: femeia, comparată de artistul fotograf Cezar Alexe cu un astru nocturn, respectiv Luna.
Evenimentul artistic s-a bucurat de participarea unui număr semnificativ de invitaţi, gazdele fiind încântate de interesul pe care ploieştenii – şi nu numai – îl au pentru artă.
S-a întâmplat ca vernisajul de artă fotografică şi pictură să aibă loc în prag de primăvară. Exact de 1 Martie!
Numai că, de emoţiile/trăirile amintite mai sus a fost cuprins atât publicul venit la Hotel Central din Ploieşti, să-şi umple sufletul cu primăvară-bucurie, cât şi artiştii, ale căror discursuri au fost pline de recunoştinţa faptului că trăiesc acest moment unic.
Şi nu doar atât, pictoriţele Medeea şi Daria Stănescu mulţumind în special mamei dumnealor, care şi-a pus amprenta semnificativ pe talentul lor.
Iar dovadă că vernisajul expoziţiei a fost o reuşită stă faptul că Paul Palaş, directorul general al Hotelului Central, a acordat credit complet talentului celor trei artişti.
Aşa se face că expoziţia poate fi vizitată de către iubitorii de artă timp de două săptămâni, începând cu data de 1 Martie!
Deci, sunteţi invitaţi şi aşteptaţi să trăiţi de două ori această primăvară: ca anotimp propriu-zis şi, nu în ultimul rând, prin artă!