L-am cunoscut personal pe nea Costică – pentru români, Constantin Brâncuși – pentru franţuji, Monsieur Brâncuși. Și, nu așa, cât să-mi scot pălăria în faţa lui, să-i zic “Maître, chapeau!” sau un “Bonsoir” aruncat de pe celălalt trotuar
Adeseori, la insistenţele-i, în atelierul lui rămâneam până-n zori, la un pahar. Vorbeam despre încălzirea globală, îl bârfeam pe Lenin, ne uitam la Cassius Clay cum mătură cu Foreman, în ring.

Nu întruchipam „Cuminţenia Pământului” nici eu și nici el. „Domnișoara Pogany” ne zicea de la obraz: „Iar aţi băut ?!”
Văzând că n-o scoate la capăt cu doi nebuni, demoazela plecă braţ la braţ cu Emma Bovary, pe Cheiurile Senei, purtând umbrele de soare ce adumbreau – lucru ciudat! – nu Franţa, ci chiar ţara mea. Faptul ăsta l-am remarcat târziu și, recunosc, e tot meritul lui Brâncuși:
– Tu vezi cum mi se cocoșează spinarea ?
– Maestre, să mă ierţi, da’ ești lângă mine. Nu mai ţii la băutură ?
– Uită-te spre România. Mai vezi „Coloana Infinitului”?
Văd Dunărea, văd Caraimanul. Se vede crucea de pe Moldoviţa. Exclam, ca prostul: „Nu mai este!”.
– Este fraiere, dar se cocoșează fiindcă trece o coloană oficială de parlamentari, sau guvernanţi, dracu’-i mai știe!

Mai dăm pe gât câte-un pahar. Pogany și Emma îi plâng de milă bietului inspector Javert, din Mizerabilii, care-a plonjat în Sena, din mustrări de conștiinţă. „Ce om de caracter! Lucru clar, era făcut din alt aluat decât vreun politician român”, exclamă ele.
– Privește, mon cher !, strigă iar la mine nea Costică.
Mă uit și văd Coloana dreaptă. Îndreptată spre cer, precum ţeava unui tun.
– Acum, e vremea promisiunilor electorale. La voi s-a dat dezlegare ca fiecare partid să se caţere pe Coloană și să promită „Vorbe, vorbe, vorbe”. La infinit.

A treia sticlă de pălincă la al treilea cântat al cocoșului. Nea Costică doarme departe de ţară, drame, promisiuni electorale. Îl trezesc și-i spun:
– Coloana matale este, acum, pendulă. Se-nclină și-n stânga, și-n dreapta. Parcă e suferindă de boala numită scolioză. Ascultă și ea, ca tot românul, promisiunile venite de la unii, de la alţii? E mai beată ca noi? Maestre, zi-mi și mie, în fapt Coloana Infinitului ce reprezintă, ce-ai vrut să fie?
– Coloana mea? E ca ţara ta. Statuie vie, într-o colivie.