Mici actori din Brebu, Prahova, „la o cafea” cu I.L.Caragiale!

…Iar mâine, 30 ianuarie, se vor împlini 172 de ani de la naşterea lui Nenea Iancu.
Sau joi, 1 februarie, cum ar sta scris în cerificatul de naștere al lui I.L. Caragiale.
Dar ce contează, o zi-două, în plus sau în minus, cât timp, ziua dramaturgului a fost marcată azi, 29 ianuarie, de „cei mai mici actori ai Școlii Gimnaziale „Matei Basarab” din Brebu– respectiv, elevii clasei a V-a, care au prezentat trei scenete („Vizita”, „Bacalaureat” și „Domnul Goe”) chiar în Cafeneaua lui Caragiale la Ploiești, după cum informează Primăria Brebu.
De altfel, chiar primarul comunei, Adrian Ungureanu menţionează faptul că „demersul cultural a fost orchestrat de către Primăria Brebu – Centrul cultural, din dorința de a promova tinerele talente. După ce și-au servit ciocolata caldă la masa de taifas a lui Caragiale, micuții au vizitat Teatrul <<Toma Caragiu>> din Ploiești prin amabilitatea doamnei director Mihaela Rus și ghidați de către doamna consilier cultural Miriam Dumitrescu, actorul Ion Radu Burlan și regizorul prof. univ. dr. Paul Chiricuță.
Aceștia au introdus grupul micilor actori în lumea marelui teatru și le-au explicat procesul creativ al unei producții teatrale.Evenimentul a culminat cu o mică ofrandă culinară!
Mulțumiri deosebite doamnei Rodica Georgescu, actuala proprietară a Cafenelei lui Caragiale, singura cafenea – muzeu din România!
Felicitări, frumoși tineri actori!”.
(Foto, Primăria Brebu)