Inteligenţa artificială a făcut ca prin ţară s-apară GPS-uri (se scrie și se citește gipiesuri) persoane fizice, încadrate pe tarlaua muncii.
Dăm un exemplu de gipies aflat pe post de ghid şi vorbele lui adresate unor turişti non-gipieşi. Adică, încă oameni.
„Stimaţi vizitatori ai unei încă ţări! Suntem la nordul unui fluviu căruia i se zice Dunăre.
Această câmpie pe care o traversăm noi acum – precum Moise, pustiul – era cândva grânar. Era, pentru că vedeţi şi dumneavoastră, aproape totu-i pârjolit, deci înseamnă că naţia asta stă în defensivă, că au năvălit iar turcii.
Sau austriecii, de parcă ar conta!

Traversăm acum o zonă în care puteţi admira vestigii. Cei care aţi fost pe la Roma, vedeţi ce mare asemănare e-ntre ele. Diferenţa e că italienii le-au pus la conservare, în timp ce p-aici îşi poartă singure de grijă. Adică-s lăsate de izbelişte.
Trecem acum printr-o pădure de salcâmi. Rostul lor e să mai ţină – cât or mai putea şi ei – un pământ care a-nceput de mult s-o ia la vale.

În zare vedem un indicator care atestă o aşezare ce are formă de caiet. Asta înseamnă că toți cei 14 locuitori îşi cumpără de-ale gurii pe datorie. Şi nu-i nimic rău în asta. Decât să se-mprumute la banci, mai bine aşteaptă salariul minim pe economie.
Acum, trecem pe lângă o biserică. Clopot nu mai are – a fost vândut la fier vechi – iar toaca a putrezit.
Cei 14 locuitori despre care vă ziceam nu sunt deranjaţi de aceste aspecte. Dimpotrivă! Ei spun că abia e linişte deplină, că nu mai face clopotul „Zbang!”, când moare câte cineva, să-i pună pe gânduri naşpa.
Aici fac o paranteză: vom mai trece prin aşezări d-astea. Ce v-am spus aici e valabil şi p-acolo.

Cam atât de vizitat pentru ziua de azi, că nu vreau să vă-ncarc memoria prea mult.
Zilele următoare vom vedea aproximativ aceleaşi locuri. Că repetiţia e mama învăţăturii.
Ceea ce n-a fost cazul unor fii ai nobilei ginte latine. Şi nici nu se prefigurează a fi.
Vă pupă, cu drag, Gipies – Călin, file de poveste.
Ne întâlnim şi mâine. Tot pe-al ţării Bărăgan.