Într-o zi, soarele nu se dădea dus. Stătea ca prostul şi se uita la mine. Luna îi dădu un ghiont şi, credeţi-mă, am auzit următorul dialog:
– Pleacă şi apune! Lasă-mă să intru în tură!
– Mai stai un minut. Să văd ce face nebunul ăsta. Mai râde-plânge?
Vorbeau despre mine. Mi-am luat-o în cap; deci Pământul se-vârte după capriciile mele. Nu mai sunt cerşetorul în jurul căruia se-nvârt toate minunile lumii, ci invers: lumea cerşea o lacrimă de râs din partea mea.
Mi-a fost milă de Lună. Săraca, dacă nu ponta la ora fixă intrarea în tură, i se tăia din salariu. Şi-aşa are un venit lunar vai de capul ei! Dacă e eclipsă toală, nu primeşte nimic. Dacă este parţială, proporţional cu timpul în care javrele urlă la ea.
Of, javrele astea!
Şi-am început să lăcrimez. Soarele s-a dus, liniştit, la culcare. Câinii au început să urle de turbare, speriind până şi-o biată sperietoare, care aţipise într-un lan de floarea-soarelui.
Fireşte, veţi crede că plâng ca un oropsit de vremurile care au venit. Nu! Chiar râd cu lacrimi.
Luna, în schimbul doi, îşi zicea: “Cu potăile astea care nu se mai satură să latre la mine m-am obişnuit. Dar de ce lăcrimează de râs muritorul ăsta ?”.
Biata Lună nu ştia ce m-a apucat şi-o ţin lunga cu râsu’-plânsu’. I-am spus:
– Nu plâng, ci râd cu lacrimi de minciuna, îngâmfarea şi ţâfna care mustesc în ţara asta. Alt antidot decât să râzi, nu există.
– Dragul meu adumbrit, nu eşti singurul ţicnit. Eu am auzit cândva cum “Râde pân’ la lacrimi clopoţelul”!
Fată deşteaptă! Recita din Esenin. M-am simţit dator să-i dau replica:
– Doamnă, aţi văzut vreodată cum “Undeva-n poiană/ Joacă-un paltin beat”?
Se-ascunse după un nor. De ruşine – spre deosebire de potăile care nu cunosc acest substantiv – sau, cine ştie, să caute pe Google cine a scris versul ăsta.
În timpul ăsta, javrele urlau și la Lună, și la nori.
Se face ziuă. Soarele dă să apară. Apoi, făcu calea-ntoarsă. Era de înţeles.
În ţară câinii prinseseră aripi. Erau javre zburătoare. Muşcau şi din soare.
De data asta, lumea nu mai voia o lacrimă-râs din partea mea.
Cerşea noaptea, să vadă măcar o stea.
Of, javrele-astea !
