„De-aşa vremi se-nvredniciră cronicarii şi rapsozii: a face avancronica zilei ce va să vină pe 15 ianuarie 2024. Şi, cum viaţa se judecă după numărul de morţi, aidoma arta se împlineşte în funcţie de numărul de comemorări: 
174 de ani de la naşterea poetului nepereche!
Acum, ce-o mai vrea şi Eminescu ? Un spaţiu rezervat la mall, la pizzerie, unde să fie omagiat ? Un loc unde să se uite lumea, siderată la el, cum se lansează pe orbită – “Porni luceafărul” ?
Păi, să ne scuze, dar este depăşit. Efectele scandalurilor politice, ale războaielor, şi-au pus adânc amprenta pe minţile noastre.
Deci, ce mai vrea şi Eminescu ? I-au cântat în strună destui. S-a hazardat unul, G. Călinescu – un neica nimeni, că n-a apărut la televizor – a spune: “Ape vor seca în albie şi peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, şi câte-o stea va veşteji pe cer, în depărtări”.
Păi, nu-i destul pentru un poet pe care lumea nu putea să-l mai încapă ? E!
Ce mai vrea şi Eminescu ? L-a avut impresar pe Maiorescu şi, coleg de nopţi pierdute – “Rafael pierdut în vise ca-ntro noapte înstelată/Suflet ambetat de stele şi d-eterne primăveri” – pe Caragiale, în timp ce  Hagi Jr. ba prinde, ba nu prinde primul „11” la Deportivo Alaves. 
Pornirni luceafărul… Pe extremă, probabil, pe aripi, să deschidă jocul. 
Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie ? Ei, şi noi acum !
România nu mai există decât la festivisme şi proteste.
“Departarea asta ne strică rău”, a zis poetul uneia, Veronica “şi se pare că se iubeau”. Păi, dacă exista love story, unde-i suspansul, intriga clasică telenovelistică? Iar apropierea cât este de benefică? Cât timp în fişa postului unui profesor de română sau în programul de activităţi al unei Direcţii de Cultură Judeţeană figurează şi o omagiere, şi o recitare acolo, apropierea asta face numai bine. 
Ce mai vrea şi Eminescu ? După ce că ne priveşte dispreţuitor (“nemuritor şi rece”) putem să-i dăm şi-o replică, să-i scadă ratingul în sondaje: “Lasă-ne!”
Aşadar, ce mai vrea şi Eminescu, cât timp, “în prezent le-avem pe toate/ Dar de-a lor zădărnicie? Te întreabă şi socoate”.
Trecut-au anii – 174 la număr – ca nouri lungi pe şesuri. Daţi-ne un motiv – n-am zis două şi nici ”nouă toate” – pentru care ar trebui să-l omagiem pe Eminescu! Aşa ceva nu există !
În rest am supravieţuit noi morţii lui Creangă (31 decembrie 1889), om scăpa cu viaţă şi de ziua de 15 ianuarie 2024.
Fiindcă, au dreptate unii. Cultura rămâne după ce uiţi totul – iar noi, de la o vreme, suferim de amnezie – şi, mai ales, 
„Eminescu n-a  existat”…