Aşteaptă de ceva vreme Fram, ursul polar, la UPU – Cabinet parlamentar. E-mbătrânit, tremură de frig.
– Ce te doare, tataie?, întreabă domna soră- parlamentară. Apoi îi pune pe noptieră un nurofen şi pleacă. Pacientul clipeşte din ochi, simţindu-se dator.
Fram primeşte o vizită neaşteptată. Poate de la mine, poate de la tine. De la unii ca noi, care am copilărit cu el.
Pare că-şi revine. Tace când îl întreabă – eu sau tu, ori alţii ca noi – dacă încălzirea globală i-a afectat bioritmul. Esenţial e că-l bagă cineva în seamă.
Este adus pe targă alt bolnav. Nu contează ce era: om sau animal, fiindcă, de la o vreme, amănuntele n-au importanţă. Fram e-nghesuit într-un colţ. Pacienţii stau doi într-un pat. Sora parlamentară vorbeşte frumos despre ţară. Apoi, ne ia la zmetii. Mie-mi spune că de la ursul ăsta putem lua boli incurabile: nostalgii şi alte stupizenii. Colac peste pupăza-parlamentraă, a doua zi, ne cheamă directorul spitalului- parlamentar. Cu regret, ne-anunţă că, nefiind asigurat, domnul Fram trebuie să-şi plătească internarea.
În curte, Fram, şhiopătând, adună amintiri de sub o zăpadă aşternută în sufletele noastre. Muncea pentru a-şi câştiga dreptul de a zăcea. A treia zi, patul în care stătea Fram era gol. Sora medicală ne spune c-a fost transferat la „nebuni”.
L-am găsit pe Fram la salonul „Săriţi de pe fix”. Îl întrebăm dacă-i ok. Dă din cap că “ da!” , numai că un ochi îi lăcrima. Fireşte, nu era sentimental. Bolnavii din ţara asta nu-şi permit luxul de a fi bolnavi. Se uita la un meci. Scorul era 34 de ani – 0 pentru „ei”.
Dezamăgit de ratarea de ţară, citeşte iar “Întunecare”. Scorul este 34 de ani la zero pentru directorii şi asistentele parlmaentare, în meciul cu noi”, scrie la finalul cărţii.
Ajung acasă. Mi-e foame. Deschid frigiderul pe care scrie… Fram. Şuvoi de apă se revarsă. Congelatorul s-a stricat. Şi mi-am dat seama că apa dezgheţată erau lacrimile lui. Ale lui Fram, ursul polar, care plângea şi pentru înfrângerea nostră de 34 de ani. Curentul s-a oprit. La lumânare, citesc Întunecare. Şi nu pun ghilimelele de rigoare.
„Lumânări de ceară ţin în labe urşii/Lupii suflă-n focul stânelor pustii…”.