La Biserica „Sfinţii Arhangheli” din Urlaţi ( Prahova) – „Act de eternă amintire” că suntem români


Poate că şi datorită acestui act pe care-l vedeţi, scris la anul 1883, 5 noiembrie, într-o zi de duminică, suntem ceea ce ne era scris să fim: români.
Probabil că şi datorită zidurilor „păstrătoare de rugăciune” de la Biserica „Sfinţii Arhangheli” din Urlaţi – Prahova, istoria noastră, va fi repusă, cum se cuvine, în drepturi.
Noi scriem „poate”. Şi „probabil”!
Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Timotei Prahoveanul, este convins de faptul că ” de cele mai multe ori, în spatele a ceea ce se vede se ascund mulți ani de istorie! Unele biserici au o vechime impresionantă, edificii eclesiale care păstrează în zidurile lor secole de rugăciune. Ele sunt păstrătoare ale tradiției de veacuri care urcă spre cer”.
Nu de alta, dar după cum scrie sfinţia sa într-un articol din Ziarul Lumina, „recent, într‑o vizită pastorală pe care am făcut‑o la Biserica „Sfinții Arhangheli” din Urlați, lăcaș de cult care în ultima vreme a trecut prin ample lucrări de restaurare, împlinite cu mari jertfe, prin stăruința părintelui Petroniu Virgil, am remarcat dorința de înnoire, în primul rând sufletească, la care se adaugă și cea de restaurare a zidurilor, activitate administrativă îndelung așteptată de edificiile mai vechi. (…)
Documentul găsit în piciorul Sfintei Mese datează din urmă cu aproape un secol și jumătate. Întâmplător sau nu, lucrarea împlinită la această Sfântă Masă se află la distanță de 140 de ani, fără doar câteva zile, de momentul târnosirii ei. Am avut și bucuria găsirii unui act, numit de ctitor De eternă amintire, cel mai vechi document găsit de mine într‑o astfel de împrejurare.
Așezat în piciorul Sfintei Mese, bine păstrat, cu scris caligrafic, opisul vorbește despre momentul sfințirii, amintind câțiva ctitori principali și pe cel care a oficiat slujba de târnosire.Astfel, înțelegem că în zilele preaînălțatului rege Carol I și al soției sale Regina Elisabeta, fiind Mitropolit al Ungrovlahiei și Primat al României D. D. Calinic Miclescu, s‑a sfințit această biserică, dându‑se hramul Sfinților Mai Marilor Voievozi Mihail și Gavriil, de către Preasfințitul Inochentie Moisiu Ploieșteanul, vicarul Sfintei Mitropolii a Ungrovlahiei, având coliturghisitor pe protoiereul de Prahova Ștefan Tănăsescu, pe preoții Emanoil Mirodot, Mihail Georgescu și diaconul Atanasescu din București, împreună cu preoții bisericii. 
Ctitorii principali sunt: domnul Emanoil Pache Protopopescu, proprietar mare în localitate, împreună cu soția sa, Iosefina; Ion Urlățeanu, proprietar mare, Ion Panaitescu, cu soția sa Ecaterina, Cănuță Ionescu, primarul orașului Urlați și Dumitru Negulescu. 

Actul a fost scris la 1883, noiembrie 5, într‑o zi de duminică.(…)
Bine păstrat, Actul de eternă amintire consemnează, așadar, o pagină din istoria parohiei amintite”.

Titlul articolului este aidoma documentului „Act de eternă amintire”.
Finalul articolului este despre istoria noastră, până la urmă, a românilor: ” Astfel de documente pot reconstitui, într‑o zi, istoria unui sfânt lăcaș, a unei localități și, de ce nu, istoria noastră, în general”.
(Sursa foto, Ziarul Lumina)
Detalii, în linkul de mai jos.

https://www.facebook.com/plugins/post.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fziarullumina%2Fposts%2Fpfbid0CnppDfgJURueh1Vt7fZGRdPX91w6C3KJ3haVF7ViiR2f3sdv6vPyhuWqUvNaMAh1l&show_text=true&width=500