Poate-i „cuibar rotind de ape, peste care luna zace”…
Probabil,făcând ochii roată, roată,
Vedem Istoria noastră. Toată!
Sau dacă privirea noastră
Călcată atâta amar de vreme-n picioare
Dacă ochii spre coroana acestor arbori ridică…
Îşi va aduce aminte de roata pe care a fost tras Horea.

Poate că în aceste păduri, în aceşti arbori
Stă înţelepciunea lui Moş Ion Roată.
Poate că-ntr-devăr, „codru-i frate cu românul”.

„Pădure, pădure nebună/
În fiecare noapte cu lună/
Voi rătăci fără ţintă agale/
Ca o frunză mânată de vânt pe potecile tale/
Voi rătăci pe potecile tale/
În fiecare noapte de iarnă
Umbra mea albă va veni să se-aştearnă.
Ca o ursoaică cu puii ucişi
La umbra stejarilor prădaţi de frunziş”. 

„Câtă deznădejde – sau, poate, speranţă – paşii noştri mână.”

(Foto: Mihai Damian, Romsilva-Administraţia Parcului Natural Bucegi)