Uneori, e bine să mai iei la mişto viaţa asta. Nu de alta, dar şi ea te plesneşte peste bot. Deci, care pe care!
Aşadar, spre a fi om întreg la minte, e bine de ţinut minte: Nu te preface! Asumă-ţi lucruri fireşti. Calcă şi-n străchini, fă lucruri nebuneşti.
Nu pune la suflet nimic. Prejudecata omenească ţi-aruncă-n cale cu noroi? Şi ce dacă ?
Eu, de exemplu, am fost de dimineaţă cu o capră la raze. Evident, unii îşi vor pune întrebarea: „Ai toată ţigla pe casă?”.
Răspuns: Aveţi dreptate! N-o am! Dar, decât „Să moară şi capra vecinului!”, mai bine o duc la consult.
Mai pe la amiază, am scos lupul din ţarcul de oi. Săracul, tăbărâseră căpiatele pe el! Era mieluşel. Se îmblânzise, amărâtul. Chiar şi ciobanul plângea. Evident, am lăcrimat şi eu.
„Lup îmblânzit ? Nu există!”, veţi spune.
Aveţi dreptate! Toate-s în capul meu.
Apogeul normalităţii: Aseară am mers cu soarele la dentist.
Era trist. Râdea, dar nu era râsul lui. Se milogea de câte-un nor să-i acopere faţa.
„Soare cu dinţi înseamnă frig!”, zic unii.
Aiurea! Era doar ştirb. Avea incisivi, n-avea molari să mestece/ înghită înjurăturile de genul „Soarli mă-tii!”
Dentistul l-a anesteziat, i-a sfredelit gingiile şi…
Şi până la următoarea programare, simt că trăiesc. Că viaţa vrea să mă dribleze, da’ nu plec după fentă.
Azi-noapte:
Clar de lună. Dentistul mă sună. Soarele e ok. Are dinţi de lapte. Început de lume nouă.
Trăiesc! Nimic din ce-i nebunesc nu mi-e străin. Iubesc. Şi soarele, şi luna, şi mătrăguna şi…
Şi urăsc doar minciuna!
Mă cred nemuritor, deci mai sper. Mai cred.
În ce? În viaţa asta!
Şi-ntr-al ei mister…