Prenume: Jan. Nume: Ascensor. Dar nu contează prenumele sau numele în ţara asta, cât funcţia.
Pe tânărul Jan l-a prins revolta aia populară de până-n ’90 în funcţia de liftier. Adică era la butoane, cum s-ar zice. Stătea pe-un scăunel şi apăsa etajul la care…
La care avea să ajungă şi el, în zilele noastre. Nu de alta, dar în ţara asta, numele trebuie asortat cu funcţia.
Revenim la dom’ Ascensor. Vâltoarea aia din urmă cu treij de ani l-a luat cu fulgi cu tot şi l-a plantat în minister. Tot „la butoane”, deci!
Tânărul Jan evoluase, aşadar, pe scara ascensorială cu o viteză de-l lăsase mască şi pe Charles Darwin. Ăla de-a scris „Teoria Evoluţionistă într-o ţară tristă”.
Într-o zi, a vrut să-şi schimbe numele în Jan Buton, dar, na belea! Atunci a căzut Guvernul. Normal că şi dom’ Ascensor a picat.
– În cap!, s-ar bucura unii.
Greşeală! De la Palat, a ajuns primar. Prima lui grijă? Să meargă brici treburile prin localitate?
Ete, fleoşc!
Îl freca grija liftului. D-aia şi-a călcat pe miocard şi l-a-ntrebat pe adversarul politic care-i luase locul:
– Mai urcă Ascensorul ?
Fair-play, i-a răspuns: „Ca uns! Revii în branşă?”.
Jan a fost politically correct cu el:
–Nu, mă. Întreb pentru fi-miu, Jan Lift Junior. Că freacă pisoiul din postura de poliţist local.
Dialogul s-a finalizat cam aşa:
– Să fie pregătit, că sub noi e putredă craca. Nu ne aşteaptă elicoperul, dar… Ştii tu, rotaţia cadrelor!
Jan Ascensor e om de-al nostru, din popor. Pentru el şi fi-su există lifturi urcătoare.
Pentru fraieri ca noi, d-alea, coborâtoare.
La demisol sau la subsol!