Cu nostalgie  sau cu mânie privești înapoi, omule? Cu răutate-n glas te rugai „Și ne dă nouă pâinea cea de toate zilele”? Că doar nu era să zici pâinea cea de pe cartelă…Știu, atunci nu era  mall,  Darie!  Și nici McDonald’s.
Deci n-am căderea să zic nici să uiți, nici să nu uiți! Nu trebuie să-mi  repeți  că  puneai peste  biata de felie de pâine, muitată  cu apă –  era să zic cu lacrimi! –  zahăr. Și-ăla pe cartelă!  Uneori te-aud  cum fredonez ” Noi suntem generația anilor ’60”. Sau „50… De parcă are importanță…
Cum te rogi acum, la bătrânețe, omule? „Și ne iartă,  nouă greșelile noastre/Precum și  noi nu iertăm greșelile lor!”? Sau „precum și noi am i-am iertat!”?
Nu, nu trebuie să-mi răspunzi!  Nici să te justifici în fața mea  de ce uneori privești înapoi cu nostalgie la vremurile alea, alteori –  cu mânie.
Crezi c-am uitat, omule, că mi-ai povestit: „Când mâncam pâine, parcă era sărbătoare-n casă!”? 
În perioada aia, cântai „Republică, măreață vatră. Da’-n viața vieților tale nu visai la pâine pe vatră. 
Nu știu dacă de tine, Darie, cineva și-a bătut joc, spunând: „N-are pâine decât pe rație? Atunci să mănânce cozonac!”. Deși…
Deşi şi-acum mai vinde câte-un politician castraveţi la grădinar: „Eu cu 100 de 93.50 de lei am luat tot ce era nevoie. E drept, am uitat să iau roşii”.
Ce pot să zic,  azi, copile – om bătrân? Am eu tupeul să-ți spun „Uită!”? Niciodată!
Mai știu că întrebai cum arată salamul. Da’ poate așa a fost să fie,  Darie! 
Eu n-am trăit atunci. Tu, da!  
A, și-mi mai spuneai prețul la pâine: „4,40 de lei- pâinea mică și albă; 5 lei- aia neagră; 6, 40 lei-intermediara”.    
Cu ce preț ai plătit tinerețea, nu-mi dau seama. Pâine pe raţie, zahăr pe raţie, ulei pe raţie! Şi, fireşte, ochii pe butelie…
Da’ poate așa a fost să fie, Darie!
Cu ce preț? Nimeni, vreodată, n-o să știe…