„Întunecare este romanul care precede Fram, ursul polar”.
Sau invers! Credeţi că mai ştiu cemi-a spus, cândva, profa’ de română? 
„Nu”… Şi  iar „E noapte şi e frig, seniori”…
Pentru că „Nu” a scris unul, Ionesco. Cât despre noapte  şi frig..
– „Căpitanu-i un covrig/ După care aleargă/Bieţii copilaşi pe frig”.  
Asta e Vidra, mi-am zis în fața anticariatului din Iași. Nemernica trăieşte!
–  Ai îmbătrânit. Memoria îţi joacă feste. Să mă prezint: Sunt cartea  „Răzvan şi Vidra”.
–  Cine ești tu, cine sunteți voi,  de-mi ţineţi cont de „pierduta viaţă fără socoteală”?
 –  Iasadorele-cărţi. Multele iubite ale lui Esenin.
 –  Ne cunoaştem? Ne-am întâlnit, cumva, în vreun mall sau pe stadion? 
–  Nu, pe „Cărarea  pierdută”. 
 Un tramvai gâfâie spre Copou. Un tânăr citea  „În căutarea timpului pierdut”. Mă uit la el cu dispreţ. Ce viitor îl așteaptă?
În faţa anticariatului din Iasi, netrebnicele-astea sunt scoase la vânzare pe doi lei. Mă bucură lucrul ăsta. Sadic, le zic:
 – Deh, mizerabilelor! „Trecute vieţi de doamne şi domniţe”…   
Plăcerea atinge paroxismul când: „Mă sinucid pentru că mă cred nemuritor şi mai sper”. Cred că-i băiatul lui Baudelaire. Smintitul ăsta a scris ceva de genul.
– Nefericitule,  Charles n-a avut niciun copil. Eu sunt doar o mică deznădejde-cugetare!, ciripeşte  domnişorica- broşurică. 
Butonez telefonul să mă lămuresc cum a ars Bibiblioteca din Alexandria. Nu mi-e clar! Zăresc Bahluiul liniştit. Pe mal, un bătrânel libidinos  pipăia „Cărţile şi noaptea”.
Oamenii ăştia, scriitorii, ar trebui condamnaţi. Dau să-l ocolesc. Amărâtul mă roagă: „Mă cheamă Borges. M-ajuţi să trec strada? Sunt orb”.
Nici mort. Nu de alta, dar pe aia de vizavi  era o reclamă luminoasă:” Citiţi <<Băieţii de pe strada Pal>>”. 
Clar, am luat-o din loc. În mintea mea s-aud sirenele mașinilor de pompieri. Și sper c-a luat foc  anticariatul. Brusc,  încep să am mustrări de conştiinţă. Dacă eu le-am aprins? M-arunc  ca  poliţistul inspector Javert – tată, Alexandre Dumas – în Bahlui. 
O farmacistă îmi dă un calciu efervescent.  Revin la realitate. Şi jubilez la gândul  că doamnele cărţi o vor mierli cât de curând. Arse, vândute… Nu contează.
„În căutarea timpului pierdut”…Auziţi dumneavoastră!
Ce s-o alege de copilul ăla care citea, vai!, cartea aia atât de groasă? 
Pentru că-n zilele noastre, „Întunecarea”  lui Cezar Petrescu  nu precede „Fram, usul polar”. Nu, nu! 
O altă întunecare şi mai mare. 
Ofer gratis, asigur și transportul, „Orbirea”!